x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Irina Begu s-a calificat în turul al doilea la Roland Garros

Irina Begu s-a calificat în turul al doilea la Roland Garros

28 Mai 2019   •   13:19
Irina Begu s-a calificat în turul al doilea la Roland Garros
Sursa foto: Captura Video

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat fără probleme în runda a doua a turneului de la Roland Garros, marţi, după ce a dispus cu 6-1, 6-1 de chinezoaica Lin Zhu.
Begu (28 ani, 116 WTA) a avut nevoie de doar 58 de minute pentru a trece de asiatica de 25 de ani, aflată pe locul 106 în clasamentul WTA.
Meciul a fost practic unul fără istoric, Begu dovedindu-se superioară la toate capitolele. Românca a avut 15-9 la mingile direct câştigătoare, Zhu făcând de două ori mai multe erori neforţate (21-10).
Begu şi-a asigurat un cec de 87.000 de euro şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe învingătoarea dintre Anett Kontaveit (Estonia), cap de serie numărul 17, şi Karolina Muchova (Cehia).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: irina begu roland garros