x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi „Jo Jo Dan“ vrea să-i calce pe urme lui Bute

„Jo Jo Dan“ vrea să-i calce pe urme lui Bute

de Marius Mihalcea    |    10 Feb 2011   •   11:54
„Jo Jo Dan“ vrea să-i calce pe urme lui Bute

151095-15643-jo-dan.jpgCu ceva mai bine de o lună până la data în care Lucian Bute îşi va pune la bătaie pentru a şaptea oară titlul de campion mondial IBF la categoria supermijlocie, Ionuţ Ion „Jo Jo Dan” îşi va încrucişa mănuşile cu americanul Stevie „2 Pounds” Forbes, fost campion mondial în versiunea IBF. Meciul dintre „Jo Jo Dan” şi Forbes va avea loc sâmbătă dimineaţă (ora 4:00, în direct la TVR 1), în cadrul unei gale organizate la „Bell Centre” din Montreal, se va desfăşura pe durata a 10 reprize şi va conta pentru categoria uşoară (63,5 kilograme).

Chiar dacă Forbes (33 de ani) deţine un palmares impresionant, din cele 43 de meciuri disputate la profesionism câştigând 35, 11 dintre victorii prin KO, „Jo Jo Dan” este foarte încrezător în şansele sale: „Este adevărat că palmaresul lui Forbes este mult mai impresionant decât al oricărui advesar pe care l-am întâlnit până acum, dar la ora meciului eu voi fi la comandă, îl voi domina. Împreună cu antrenorul meu, Pierre Bouchard, am lucrat la un plan prin care să-l înving pe Forbes şi veţi vedea acest lucru în meciul de la Montreal”.

Acesta este primul meci al lui „Jo Jo Dan” după cel pierdut, în vara anului trecut, în faţa turcului Selcuk Aydin, în care pugilistul român a ratat şansa de a intra în posesia titlului de campion mondial interimar al categoriei supermijlocie în versiunea WBC. Coleg la clubul canadian Interbox cu Lucian Bute şi Adrian Deaconu, „Jo Jo Dan” (29 de ani) are 28 de meciuri la profesionism, dintre care 27 de victorii, 15 prin KO, şi o înfrângere, şi a fost desemnat de WBC să participe la următorul meci eliminatoriu ce îi va permite învingătorului să-l întâlnească pe deţinătorul centurii, americanul Andre Berto.

×
Subiecte în articol: box sporturi jo jo dan