Captura Video
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă de daneza Caroline Wozniacki, cu 6-4, 7-6 (4), sâmbătă, în runda a treia a turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari.
Wozniacki (28 ani, 13 WTA), fost lider mondial, s-a impus după două ore şi 8 minute de joc.
Niculescu (31 ani, 138 WTA) a suferit a zecea înfrângere în tot atâtea meciuri cu Wozniacki, în faţa căreia a câştigat un singur set.
Monica Niculescu, venită din calificări, va primi un cec de 48.775 dolari şi 95 de puncte WTA.
Românca va juca şi la dublu, alături de americanca Abigail Spears, contra perechii Anna-Lena Groenefeld (Germania)/Lucie Hradecka (Cehia), iar câştigătoarele vor înfrunta în optimi perechea româno-germană Simona Halep/Julia Goerges.
AGERPRES
UEFA a anunțat vineri cele 8 țări care au confirmat organizarea cu spectatori pe stadioane a meciurilor de la EURO 2020. Acestea au confirmat capacitatea de ocupare a stadioanelor pe care le vor pune la dispoziție....
Federația Română de Tenis a anunțat vineri că Simona Halep nu va mai face parte din echipa României la ”Billie Jean King Cup”, pentru meciul cu Italia, din 16-17 aprilie, de la Cluj Napoca.
„Din păcate,...
Scandalul dopajului de la Astra Giurgiu părea lămurit. Alexandru Ioniță a recunoscut în septembrie 2020 că a făcut tratamente ilegale, părea să aibă parte de clemență și spera că o să-i fie redusă...
Azi aflăm dacă Bucureștiul va mai găzdui meciuri la EURO. Consiliul de organizare al UEFA va lua în calcul situația epidemiologică în tările-gazdă ale turneului final și posibilitatea ca acestea să asigure...
România a câștigat 13 medalii la Europenele de Haltere de la Moscova: şapte de aur - Monica Suneta Csengeri - trei la cat. 49 kg, Loredana Toma - trei la cat. 64 kg, Raluca Olaru - cat. 71 kg la...
Loredana Toma a cucerit trei medalii de aur, la categoria 64 de kilograme, la Campionatele Europene de haltere de la Moscova.
Ea a obţinut aurul la smuls cu 114 kg, nou record european. Tot ea a stabilit și&...
Echipa feminină de sabie a României a câștigat medalia de bronz la Campionatele Mondiale de Scrimă pentru juniori de la Cairo, după ce a învins Turcia, cu 45-40.
România a obţinut o...
Turneul de Grand Slam de la Roland Garros ar putea fi amânat, pentru al doilea an consecutiv, din cauza pandemiei de COVID-19, a declarat ministrul frances al Sportului, fosta înotătoare de origine română...
Cosmina Adriana Pană a câștigat medalia de argint la Campionatele Europene de haltere de la Moscova, la stilul aruncat, categoria 45 de kilograme.
Pană evoluează la CSM Bacău și a...
CSM Bucureşti a învins-o pe ŢSKA Moscova cu scorul de 32-27 (20-12), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la handbal...
Clubul FC Rapid are un nou președinte, în persoana fostului fotbalist Daniel Niculae. El a revenit la echipa din Giulești după circa trei ani, ultima oară activând ca...
În urmă cu un an, când Mirel Rădoi și-a prezentat proiectul mandatului său la conducerea echipei naționale, toată suflarea microbistă a început să viseze frumos: „Vom ataca”, „Fotbal total”,...
La capătul unui thriller de coșmar, Armenia a învins-o pe România, scor 3-2, în a 3-a etapă a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal. După ce au fost conduși cu 1-0, românii au revenit prin două...
La un gol distanță de calificare, „tricolorii” lui Mutu au fost eliminați dramatic de la Euro, după ce au remizat cu Germania U21, 0-0, în ultimul meci al grupelor Campionatului European de tineret. Eliminarea...
Selecționerul echipei naționale de tineret, Adrian Mutu, a anunțat echipa de start cu care va începe cel de al treilea meci, ce decisiv, de la Campionatul European U 21, împotriva reprezentativei Germaniei, care...