x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Monica Niculescu, pe tabloul principal la Indian Wells

Monica Niculescu, pe tabloul principal la Indian Wells

07 Mar 2018   •   07:41
Monica Niculescu, pe tabloul principal la Indian Wells

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a intrat pe tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.648.508 dolari, marţi, după ce a dispus de italianca Roberta Vinci, cu 6-4, 6-0, în ultima rundă a calificărilor.

Niculescu (30 ani, 71 WTA) a câştigat după 68 de minute de joc în faţa ''veteranei'' italiene (35 ani, 147 WTA).

După un prim set adjudecat în doar 23 de minute, Monica a fost condusă în actul secund cu 2-0 şi 3-1, dar apoi a reuşit să lege trei ghemuri consecutive şi a întors scorul (4-3). Vinci a egalat, 4-4, graţie unui break, dar Niculescu a luat ultimele două ghemuri ale meciului.

Monica şi Roberta au avut un singur meci direct până acum, câştigat de Vinci în 2012, în optimi la 's-Hertogenbosch (Olanda), cu 6-3, 6-7 (4), 6-0.

Niculescu şi-a asigurat un cec de 15.610 dolari şi 40 puncte WTA, devenind a cincea româncă de pe tabloul principal de simplu.

Simona Halep (26 ani) este principala favorită şi va intra direct în turul secund, contra învingătoarei dintre Krystina Pliskova (Cehia) şi o jucătoare venită din calificări.

Irina Begu (26 ani, 36 WTA) o va întâlni pe sârboaica Aleksandra Krunic (24 ani, 47 WTA), pe care a învins-o de fiecare dată în meciurile directe, în 2010 în semifinalele turneului ITF de la Versmold (Germania, 25.000 dolari), cu 6-3, 6-2, şi în 2014 în calificări la Roland Garros, cu 6-1, 6-1, în runda a doua.

Sorana Cîrstea (27 ani, 35 WTA) va înfrunta şi ea o adversară venită din calificări.

Mihaela Buzărnescu (29 ani, 38 WTA) o va avea ca adversară pe americanca Jennifer Brady (22 ani, 86 WTA).

Anul trecut, titlul a fost câştigat de rusoaica Elena Vesnina, Simona Halep fiind învinsă în turul al treilea de Kristina Mladenovic (Franţa). Halep a câştigat titlul la Indian Wells în 2015, după o finală cu Jelena Jankovic (Serbia).
AGERPRES

×
Subiecte în articol: monica niculescu