x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Pregatiti-va de schi!

Pregatiti-va de schi!

de Sorin Anghel    |    20 Dec 2006   •   00:00
Pregatiti-va de schi!

Ninsorile din ultimele doua zile nu sunt suficiente pentru deschiderea sezonului de schi. Meteorologii au anuntat zapada pentru zilele urma-toare, astfel ca de Craciun s-ar putea schia la altitudini inalte.

Muntii s-au imbracat in alb. Ninsorile din ultimele doua zile nu sunt suficiente pentru deschiderea sezonului de schi. Meteorologii au anuntat zapada pentru zilele urmatoare, astfel ca de Craciun s-ar putea schia la altitudini inalte.

Vremea s-a schimbat radical in ultimele zele, inscriindu-se in valorile normale pentru aceasta perioada a anului. Astfel, la munte a inceput sa ninga, existand sanse ca in perioada Sarbatorilor de Iarna sa se poata schia pe majoritatea partiilor din Romania.

LIDER. Exceptand Balea Lac, acolo unde ninge de aproape doua luni, la Sinaia se inregistreaza cel mai gros strat de zapada. "La Cota 2.000 ninge fara incetare, iar meteorologii au estimat ca situatia nu se va schimba deloc in urmatoarele zile. Stratul de zapada masoara 20 de centimetri, fiind destul de posibil ca joi sa se poata schia pe partiile din Valea Dorului. Deocamdata, la Cota 1.400 zapada nu este la fel de mare, astfel ca cei care doresc sa coboare partia Carp mai au de asteptat. Un lucru e cert. La Sinaia se va putea schia de Craciun", a declarat Nae Cojanu, seful serviciului Salvamont din statiunea prahoveana.

RABDARE. Cea mai luxoasa statiune de schi din Romania, Poiana Brasov, are parte mai mult de ceata decat de ninsoare. In Masivul Postavaru, stratul de zapada masoara 15 centimetri, pentru noaptea ce urmeaza fiind anuntate din nou precipitatii sub forma de ninsoare. Aceeasi situatie se gaseste si pe Valea Prahovei. "Nu avem vesti pentru schiori deocamdata. Mai trebuie sa ninga!", este de parere Adrian Purcaru, primarul localitatii Azuga. La Busteni a nins ieri toata ziua, iar azi noapte au fost puse in functiune instalatiile care produc zapada artificiala. "Este totul alb si daca mai vin si cateva ninsori se va putea schia de Sarbatori. A tinut Dumnezeu cu noi", a declarat Mihai Dobre, seful echipei care se ocupa de partia Kalinderu.

Ninsori s-au mai inregistrat si la Straja, acolo unde si-au facut aparitia si primii turisti care vor sa petreaca de Craciun pe Valea Jiului. In Parang ninge neincetat, dar stratul de zapada nu depaseste 30 de centimetri. Partiile din Maramures si Moldova au fost acoperite de un strat foarte subtire de zapada, astfel ca pentru inceperea sezonului de schi mai sunt necesare cateva ninsori, pronosticate pentru zilele ce urmeaza.
Pronosticuri de ninsoare
Potrivit ANM, in zonele montane din tara noastra se vor inregistra precipitatii sub forma de zapada. Astfel, la Baila Harghita se anunta temperaturi de - 10 grade Celsius, insotite de zapada. Astazi si maine va ninge fara incetare la Baisoara, acolo unde se anunta maine noapte - 9 grade Celsius, la Paltinis, Predeal, Semenic, Busteni, Azuga, Parang, Comandau, Balea Lac, Muntele Mic, Straja si Ranca. "Deocamdata nu se poate schia, dar avem incredere ca va ninge in zilele urmatoare, astfel ca de Craciun se va putea schia pe toate partiile", este de parere Radu Ciocarlan, unul dintre cabanierii din Straja. Schiorii trebuie sa se orienteze in aceasta perioada catre partiile situate la altitudini inalte si sa incerce, pe cat posibil, sa nu foloseasca cele mai bune schiuri pentru ca acestea s-ar putea zgaria din cauza faptului ca stratul de zapada nu este peste tot la fel de gros.
Sectorul 4, nepregatit pentru iarna
Ca de fiecare data, edilii Capitalei se jura ca sunt pregatiti pentru prima ninsoare din acest sezon insa mereu sunt luati prin surprindere. Totusi, unii dintre ei sunt mai realisti. "O singura temere avem: sa nu ramanem blocati in trafic cu utilajele de deszapezire. Ii inteleg pe cei cu masini. Ca doar au dat bani pe ea ca sa-i duca pe vreme proasta. Numai ca, daca toata lumea iese pe strada cu masina, nu mai avem cum sa intervenim. Rugamintea noastra catre concitadini este ca, daca va ninge mai tare, sa lase masinile acasa, parcate astfel incat sa nu incurce si sa foloseasca mijloacele de transport in comun", a spus Razvan Murgeanu, viceprimar general. Astfel, cei care vor ingreuna interventia utilajelor de deszapezire vor fi amendati de Politia Rutiera.

In urma comandamentului de iarna care a avut ieri la Primaria Capitalei, doar Sectorul 4 parea la o prima strigare ca nu poate sa se descurce in caz de ninsoare. "Din punctul nostru de vedere, in Sectorul 4, stocul de antiderapant, iar aici ma refer la clorura de calciu, este insuficient pentru mai mult de doua zile. Adica practic o noapte. Ei au 50 de tone, atat cat abia sa acopere bulevardele. In situatia in care va ninge mai mult poate fi luat material antiderapant de la o alta firma, insa le-am cerut celor de la Sectorul 4 sa-si rezolve problema", a mai spus Murgeanu. Pentrui cei care au probleme in trafic, Primaria Capitalei a pus in functiune doua numere de telefon la care poate fi apelat

Dispeceratul de deszapezire: 305.55.49, 305.55.67. (Monica Andrei Capatos)

×
Subiecte în articol: ski express ninge zăpadă schia