x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Probleme MARI pentru CSM Bucureşti. Două jucătoare de bază pleacă la finalul sezonului

Probleme MARI pentru CSM Bucureşti. Două jucătoare de bază pleacă la finalul sezonului

05 Mar 2017   •   10:40
Probleme MARI pentru CSM Bucureşti. Două jucătoare de bază pleacă la finalul sezonului

Dacă la finalul partidei cu Krim (28-26), care a adus calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, Isabella Gullden a anunţat că cel mai probabil va prelungi contractul cu CSM, azi campioana Europei a primit o dublă lovitură.

Linnea Torstenson şi Carmen Martin vor pleca la finalul acestui sezon în Franţa, la Nice. Cele două staruri ale CSM-ului au o relaţie foarte apropiată şi au stabilit să se transfere împreună.

Linnea şi Carmen refuză astfel să îşi prelungească înţelegerea cu CSM Bucureşti, echipă la care au venit tot împreună, ele fiind colege şi la Krim.

×