x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Rafael Nadal a câştigat titlul la US Open după o finală thriller

Rafael Nadal a câştigat titlul la US Open după o finală thriller

09 Sep 2019   •   08:56
Rafael Nadal a câştigat titlul la US Open după o finală thriller

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul doi mondial, a câştigat titlul la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, duminică, la New York, după ce l-a învins în finală pe rusul Daniil Medvedev, numărul 5 ATP, cu 7-5, 6-3, 5-7, 4-6, 6-4.

Nadal şi-a trecut în palmares al patrulea său titlu la Flushing Meadows, egalându-l pe americanul John McEnroe, fiind la un singur trofeu de recordul deţinut în era open de Roger Federer, Pete Sampras şi Jimmy Connors. Pentru iberic a fost şi al 19-lea de Mare Şlem din carieră, fiind devansat de Federer (20), dar aflându-se înaintea lui Novak Djokovic (16).

''Să am patru titluri aici este important pentru mine, mai ales având în vedere dificultatea pe care am avut-o să câştig în această seară'', a spus Nadal după ce a izbucnit în lacrimi la ceremonia de premiere.

''A fost un meci nebun, pe care l-am controlat'', a mai spus Nadal, care le-a dat întâlnire spectatorilor la ediţia viitoare.

''În seara aceasta am văzut de ce (Medvedev) este deja numărul patru mondial la 23 de ani'', a comentat Nadal despre adversarul său, rusul urmând să urce de pe cinci pe patru în clasamentul ATP publicat luni. ''Va mai avea alte ocazii să câştige aici, e sigur asta, mult succes!'', i-a urat Rafa lui Medvedev.

La rândul său, rusul i-a oferit un omagiu adversarului său: ''19 titluri de Mare Şlem, e ceva incredibil. E aşa de greu să joci împotriva ta. Pentru cei ai făcut pentru tenis, mii de copii te urmăresc şi îşi doresc să joace tenis...''.

Medvedev s-a adresat şi publicului, care l-a fluierat la două meciuri după comportamentul său indisciplinat din turul al doilea, dar care l-a încurajat în finală şi l-a aplaudat îndelung pe podium: ''De data aceasta, o zic fără ironie, mulţumită energiei voastre am reuşit acest meci. Cu susţinerea voastră în setul al treilea, pentru că doreaţi ca meciul să mai dureze, am putut merge mai departe. M-au huiduit pentru că am făcut lucruri nu prea bune, dar ne putem schimba şi vă iubesc'', a comentat Medvedev.

Nadal a câştigat un meci epic după patru ore şi 50 de minute de joc, la patru minute de recordul de durată la US Open, cu un număr total de 137 de lovituri direct câştigătoare.

Nadal are două titluri de Mare Şlem câştigate anul acesta, la Roland Garros şi US Open, după ce a pierdut finala la Australian Open şi s-a oprit în semifinale la Wimbledon. El şi-a mai trecut în palmares şi titluri ATP Masters 1.000 la Roma şi Montreal.

Medvedev, care acum un an era pe 36 în lume, a câştigat anul acesta turneele de la Sofia, Cincinnati (Masters 1.000), jucând finale la Washington, Montreal şi US Open.

Rusul este al patrulea jucător calificat la Turneul Campionilor de la Londra, după Djokovic, Nadal şi Federer.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: rafael nadal