x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Rafael Nadal va juca la Melbourne, după ce s-a vindecat de Covid-19

Rafael Nadal va juca la Melbourne, după ce s-a vindecat de Covid-19

30 Dec 2021   •   12:00
Rafael Nadal va juca la Melbourne, după ce s-a vindecat de Covid-19
Sursa foto: Hepta

Legendarul jucător de tenis Rafael Nadal a revenit la antrenamente, după ce a contractat Covid-19 la demonstrativul de la Abu Dhabi și este pregătit să zboare la Melbourne pentru a participa la turneul ATP 250 de săptămâna viitoare.

Data sosirii lui Nadal, de 20 de ori campion de Mare Șlem și câștigător al Openului Australiei în 2009, nu a fost încă confirmată oficial, dar mai multe surse media confirmă că acesta va face cu siguranță această călătorie, cel mai probabil pe 31 decembrie.

Nadal, care este complet vaccinat, a jucat ultima dată în circuit la Washington, în august, după care și-a încheiat prematur sezonul din cauza unei accidentări la picior.

Spaniolul își făcea planuri pentru Australian Open atunci când a participat luna aceasta la evenimentul demonstrativ Mubadala World Tennis Championship din Abu Dhabi, însă la întoarcere din Emirate a fost testat pozitiv la Covid-19.

Andrey Rublev, Denis Shapovalov, Ons Jabeur și Belinda Bencic au contractat, de asemenea, virusul după ce au participat la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi, în timp ce Emma Răducanu s-a retras în prealabil.

La momentul respectiv a existat temerea că Nadal s-ar putea alătura listei de jucători retrași de la Australian Open.

Dar directorul executiv al Tennis Australia, Craig Tiley, a atenuat aceste îngrijorări săptămâna trecută, spunând că este „încrezător" că Nadal se va recupera la timp, după ce a vorbit cu echipa sa.

Acest optimism pare să se adeverească acum, după ce Nadal a participat miercuri la o sesiune de lovituri intense cu un tânăr și promițător compatriot, Daniel Rincon, numărul 2 mondial la juniori.

Cu Roger Federer deja retras din competiția australiană și cu îndoieli serioase în privința lui Novak Djokovic, participarea lui Nadal în Australia ar fi un impuls major pentru eveniment.

La fel ca Djokovic, Nadal ar putea trece în fruntea clasamentului deținătorilor de titluri de Grand Slam dacă va triumfa pentru a doua oară la Melbourne Park.

Compatriotul său David Ferrer, fost nr. 3 mondial, a declarat în ultimele zile că el crede că Nadal are o șansă reală de a câștiga titlul la Australian Open 2022.

Vorbind în timpul evenimentului de la Abu Dhabi, Nadal a dezvăluit că un nou succes de Grand Slam a fost ceea ce l-a motivat, mai degrabă decât doar plăcerea de a juca sau câștigarea mai multor bani.

„Încă mai cred că voi fi suficient de competitiv pentru a-mi oferi șanse să concurez pentru obiectivele pentru care am concurat în ultimii 15 ani", a spus Nadal.

"Dacă nu, personal, nu are sens să continui. Nu joc deloc pentru bani sau doar pentru distracție, joc pentru a continua să îmi ating obiectivele sau cel puțin pentru a mă bucura de procesul prin care încerc să îmi ating obiectivele. Dacă apoi nu reușesc, e în regulă, dar motivația și pasiunea sunt încă acolo."

Pe lângă titlul de la Australian Open din 2009, Nadal a fost de patru ori vicecampion și a ajuns cel puțin în sferturile de finală în alte opt ocazii.

Înainte de a participa la Australian Open, Nadal va fi prezent și pe tabloul principal al tuneului ATP 250 de la Melbourne, care debutează pe 4 ianuarie.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: rafael nadal