x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep, calificată în turul al doilea la Roland Garros

Simona Halep, calificată în turul al doilea la Roland Garros

30 Mai 2017   •   20:51
Simona Halep, calificată în turul al doilea la Roland Garros
Sursa foto: Tatiana/commons.wikimedia.org

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, s-a calificat în runda a doua a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce a dispus, marţi, de Jana Cepelova (Slovacia), cu 6-2, 6-3. 

Halep, a treia favorită, s-a impus în 67 de minute. 
Începutul partidei a fost echilibrat, Cepelova conducând cu 2-1 în primul set, după care au urmat cinci ghemuri rând luate de Halep (6-2). 
În actul secund, românca a avut 2-0, dar Cepelova a egalat. Fiecare a reuşit câte un break, după care Halep a rupt echilibrul şi s-a impus cu 6-3. 
Cepelova (24 ani, 88 WTA) a învins-o pe Simona în 2015, în primul tur la Wimbledon, cu 5-7, 6-4, 6-3. Halep (25 ani) câştigase primul duel, în 2014, la US Open, cu 6-2, 6-1, în turul secund. 
Halep şi-a asigurat un cu cec de 60.000 de euro şi 70 de puncte WTA, urmând să joace cu germanca Tatjana Maria (29 ani, 104 WTA). 
Halep a pierdut ambele partide cu Tatjana Maria, în 2009, în primul tur la Monzon (Spania), cu 6-1, 6-3, şi în finală la Makarska (Croaţia), 6-1, 4-6, 6-4. 

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: halep roland garros