x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep s-a calificat în semifinale la Indian Wells. Urmează „coșmarul” de la Roland Garros

Simona Halep s-a calificat în semifinale la Indian Wells. Urmează „coșmarul” de la Roland Garros

17 Mar 2022   •   07:29
Simona Halep s-a calificat în semifinale la Indian Wells. Urmează „coșmarul” de la Roland Garros
Sursa foto: Hepta

Simona Halep (30 ani, 26 WTA) a învins-o pe croata Petra Martic (31 ani, 79 WTA) cu scorul 6-1, 6-1 și s-a calificat în semifinale la Indian Wells. Meciul a durat doar 53 de minute.

Martic a câștigat game-ul de debut, pe propriul serviciu, după care Halep nu i-a mai dat nici o șansă, câștigând 9 game-uri la rând până ce croata să mai reușească să-și valorifice serviciul pentru ultima dată în meci.

Fosta lideră mondială a dominat categoric, câștigând 7 game-uri la zero, din care 4 fiind break-uri. Croata a reușit un total modest de 21 de mingi câștigate.

Cu toate acestea, a avut totuși 3 mingi de break, nevalorificând niciuna.

Cel mai disputat game a fost chiar ultimul, în care Simona Halep a închis meciul la a treia minge de meci, obținând calificarea în semifinală.

 

”Da, a fost un meci foarte bun. Cred că am jucat cel mai bun tenis al meu din acest an. Iar asta mă face super fericită. Știam că va fi un meci greu împortiva ei. În 2018 a fost un meci mult mai lung și mai dificil. Astăzi m-am simțit foarte bine, am avut o misiune și am vrut să fiu concentrată pe ceea ce aveam de făcut și cred că am executat bine planul”, a declarat Halep la sfârșitul meciului.

Simona a dezvăluit însă ce și-a spus când a intrat pe teren.

”Când am intrat pe teren, mi-am spus că returul meu trebuie să fie puternic, pentru că ea are un serviciu foarte bun, iar la înălțimea mea nu este ușor de returnat acel gen de serviciu. Dar, azi am făcut-o foarte bine, am pregătit returul pe un astfel de serviciu și totul a mers bine”, a mai spus Halep, la final.

Pentru prezența în semifinală, Simona Halep va fi recompensată cu 343.985 dolari americani și 390 puncte WTA, care într-un clasament live o readuc în top 20.

Următoarea aversară a Simonei este poloneza Iga Swiatek, locul 4 WTA. Poloneza a trecut în sferturi de americanca Madison Keys, scor 6-1, 6-0, în doar 56 de minute.

Halep și Swiatek s-au mai întâlnit de trei ori până acum, toate confruntările având loc la Grand Slamuri. Simona a câștigat la Roland Garros 2019 și la Australian Open 2021, dar a pierdut la Roland Garros 2020, în anul în care poloneza a cucerit trofeul la Paris.

Simona Halep a câștigat turneul de la Indian Wells în 2015 și a mai jucat două semifinale, în 2014 și 2018.

×
Subiecte în articol: Simona Halep indian wells Iga Swiatek