x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis: Roger Federer, învingător la Dubai, a ajuns la 100 de turnee câştigate în cariera sa

Tenis: Roger Federer, învingător la Dubai, a ajuns la 100 de turnee câştigate în cariera sa

02 Mar 2019   •   20:10
Tenis: Roger Federer, învingător la Dubai, a ajuns la 100 de turnee câştigate în cariera sa

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a impus sâmbătă în finala de la Dubai (ATP), împotriva grecului Stefanos Tsitsipas, după două seturi simetrice, 6-4, 6-4, şi a ajuns la 100 de turnee câştigate în cariera sa.

Federer, 37 de ani, acum locul 7 mondial, favorit N. 2 la Dubai, s-a impus în faţa unui jucător mai tânăr cu 17 ani, cap de serie N.5, cu patru poziţii mai jos în ierarhia ATP. Elveţianul a câştigat pentru a opta oară această competiţie, dotată acum cu premii totale de valoare de 2.736.845 dolari.

Singurul jucător din era Open care a depăşit această barieră de 100 de titluri este americanul Jimmy Connors, care a câştigat 109 turnee între 1972 şi 1996, când s-a retras din activitate.

Federer şi-a luat sâmbătă revanşa asupra lui Tsitsipas, care l-a eliminat în ianuarie în optimi de finală la Australian Open, comentează AFP.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tenis rogerer dubai cariera