x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Victorie URIASA pentru Monica Niculescu

Victorie URIASA pentru Monica Niculescu

01 Oct 2017   •   18:53
Victorie URIASA pentru Monica Niculescu

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a învins-o în două seturi 6-1, 6-2, pe britanica Johanna Konta, favorita numărul 6, într-o partidă din primul tur al turneului de la Beijing, de categoria WTA Premier Mandatory, dotat cu premii totale de 6,381 milioane dolari.

Niculescu (30 ani), aflată pe locul 65 în ierarhia feminină, a avut nevoie de doar o oră de joc pentru a se impune în faţa celei de-a 7-a jucătoare a lumii.

În urma calificării în turul secund al competiţiei, Monica Niculescu şi-a asigurat un cec în valoare de 34.744 de dolari şi 65 de puncte WTA.

Reprezentanta ţării noastre o va avea ca adversară în meciul următor pe câştigătoarea partidei dintre americanca Shelby Rogers (57 WTA) şi chinezoiaca Shuai Peng (24 WTA).

Sursă: Agerpres

×
Subiecte în articol: monica niculescu