x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Transylvania Open, cel mai bun turneu WTA 250 al anului

Transylvania Open, cel mai bun turneu WTA 250 al anului

de Redacția Jurnalul    |    16 Dec 2022   •   23:55
Transylvania Open, cel mai bun turneu WTA 250 al anului

Turneul feminin de tenis Transylvania Open, desfăşurat între 10 şi 16 octombrie la Cluj-Napoca, a fost ales cel mai bun turneu al anului la categoria WTA 250, a anunţat, vineri, organizaţia jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA).

La doar a doua sa ediţie, turneul a fost câştigat în acest an la simplu de rusoaica Ana Blinkova şi la dublu de perechea Laura Siegemund (Germania)/Kirsten Flipkens (Belgia).

''Transylvania Open a fost un eveniment grozav cu un staff foarte drăguţ şi cu idei originale pentru a se asigura că jucătoarele se distrează în timpul turneului şi în oraş, în general'', a comentat Laura Siegemund.

Turneul a obţinut acest premiu datorită jucătoarelor care şi-au ales competiţia favorită din circuit votând că experienţa de la Cluj-Napoca a fost cea mai bună din lume.

Premiile turneelor sunt împărţite în trei categorii, reflectând diferitele niveluri ale turneelor, astfel Indian Wells a fost învingător la categoria WTA 1000, iar turneul de la Charleston, la WTA 500.

Directorul turneului Transylvania Open, Patrick Ciorcilă, a primit mai multe felicitări pe Instagram din partea jucătoarelor care au evoluat la ediţia din acest an.

''Yessss! Felicitări echipei!! @sportsfestival @transylvaniaopen'', a scris Ana Bogdan în reţeaua de socializare amintită. Jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard a reacţionat şi ea: ''V-am spus eu!''. Gabriela Ruse a comentat pe pagina de Instagram a turneului: ''Wowwwww! Felicitări @transylvaniaopen''.

Câştigătorii celorlalte premii WTA în acest an:
Jucătoarea anului - Iga Swiatek (Polonia)
Echipa de dublu - Barbora Krejcikova şi Katerina Siniakova (ambele din Cehia)
Jucătoarea cu cel mai mare progres - Beatriz Haddad Maia (Brazilia)
Revelaţia anului - Qinwen Zheng (China)
Jucătoarea cu cea mai importantă revenire - Tatjana Maria (Germania)
Premiul pentru sportivitate Karen Krantzcke - Ons Jabeur (Tunisia)
Premiul pentru serviciu Peachy Kellmeyer - Gabriela Dabrowski (Canada)
Premiu Jerry Diamond ACES - Maria Sakkari (Grecia)
Antrenorul anului - David Witt (SUA)

×
Subiecte în articol: transylvania open turneu tenis