Bucureşti – O şcoala de medici cu vocaţie europeană

Calitatea şcolii româneşti de medicină este proverbială deja pe plan european, iar Bucureştiul reprezintă o veritabilă pepinieră de medici. Nivelul de pregătire exersat de absolvenţii de Medicină din oraşul nostru oferă garanţia unui sistem medical românesc care dispune de recunoaştere internaţională. Medicii români au dispus în perioada studenţiei de beneficiile unei tradiţii educaţionale confirmate recurent prin rezultate de mai bine de un secol, iar rezultatele unui asemenea sistem se bazează pe un mod de pregătire a studenţilor cu vocaţie occidentală.

Studenţii facultăţilor de medicină din Bucureşti au posibilitatea, după modelul şcolilor omoloage din Vest, ca în perioada studiilor de a fi incluşi în cercuri ştiinţifice studenţeşti ale disciplinelor clinice sau preclinice, fiind astfel orientaţi spre tematici menite a le roda capacităţile de viitori medici. Cele 2 instituţii de profil din Bucureşti care pregătesc medici capabili să facă faţă cu brio sistemelor medicale din Occident, după cum ne-o arată atâtea poveşti de succes ale celor care au ajuns în spitalele din străinătate. Desigur, şi zona internă a spitalelor din Bucureşti a ajuns la un nivel de dezvoltare şi salarizare respectabil, astfel încât, turiştii care poposesc în oraşul nostru şi ajung, din nefericire, să aibă de-a face cu mediul spitalicesc, se pot bizui fără a fi dezamăgiţi pe priceperea şi profesionalismul medicilor ieşiţi de pe băncile „şcolii bucureştene”. În facultăţile de medicină din Capitală, 2 la număr, sunt adesea elaborate planuri de cercetare proprii care interesează deopotrivă atât cadrele didactice cât şi studenţii. Ulterior, studenţii au posibilitatea să prezinte lucrări ştiinţifice la Sesiunea ştiinţifică comună a cadrelor didactice şi a studenţilor, evenimente similare în ambele instituţii de profil din Bucureşti. Anual, de principiu la sfârșitul lunii mai, se desafășoară Sesiunea Științifică a cadrelor didactice și a studenților Facultății de Medicină, ambele specializări, cele mai reușite lucrări fiind publicate sub formă de articole în revistele instituţiilor respective. Nu este întâmplător că instituţiile care pregătesc viitorii medici, din Bucureşti, şi, implicit, din România, pot oferi absolvenţi care nu au nici o dificultate în a se adapta în spitalele din Vest, atunci când este cazul. Structura educațională a facultăților de medicină din Bucureşti se încadrează în mod consecvent pe postulatele Declarației de la Bologna incluzând cele trei cicluri obligatorii prevazute și de Legea educației naționale, în studii de licență, masterat și studii postuniversitare de specializare, de doctorat, precum și programele de studii pe tot parcursul vieții, recompensate cu credite transferabile și acoperite de către cadre didactice cu gradul științific de doctor. Planurile de învăţământ şi programele disciplinelor, sunt elaborate pe baza unei concepţii moderne, într-o perspectivă interdisciplinară, în concordanţă cu standardele internaţionale de învăţământ superior în general şi al celui medical în special, avand ca finalitate formarea unor viitori specialiști cu o solidă pregătire de specialitate şi cultură generală care îi situează într-o poziţie avantajoasă în competiţia pentru reuşită în carieră pe studenţii la medicină din Bucureşti. Disciplinele de studiu au pe lângă competențele de instruire şi competenţe de consiliere şi facilitare a proceselor de învăţare. În Facultatea de Medicină Carol Davila, dar şi în Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu” se desfăşoară o continuă activitate de identificare, dezvoltare şi implementare a unor tehnici noi de învăţare eficace.  Metodele tradiţionale de transmitere doar de informaţii (prin avizier sau la curs) şi-au dovedit în timp insuficienţa, astfel încât pentru uşurarea şi eficientizarea procesului didactic a fost acordată o atenţie deosebită asupra informării studenţilor privind mijloacele de predare, de învăţare şi de evaluare a cunoștințelor. Procedurile de predare-învăţare s-au axat continuu pe un învăţământ interactiv, pe dialogul cu studenţii, pe importanţa laturii formative în activitatea didactică (întrebări din sală, scurte prezentări sau experimente demonstrative). Această componentă, alături de cea informativă, stimulează învăţarea creativă şi contribuie la îmbunătăţirea permanentă a cunoştinţelor, calităţilor şi competenţelor studenţilor din oraşul nostru. În Facultatea de Medicină „Titu Maiorescu”, spre exemplu, există şi se aplică un regulament de tutoriat; există tutori pentru fiecare an de studiu  care acordă consultaţii conform unui program săptămânal. În această instituţie îndrumarea se mai realizează şi prin activităţi extracurriculare, cum sunt cercurile ştiinţifice studenţeşti organizate de cele 2 departamente ce oferă imaginea aptitudinilor, a deprinderilor particulare ale unui student, şi care justifică încurajarea acestuia într-un anumit domeniu de activitate sau într-o anumită funcţie. Dar nici Facultatea de Medicină „Carol Davila” nu este mai prejos. Cadrele didactice îşi stabilesc săptămânal un program de consultaţii direct şi prin e-mail, oferind studenţilor posibilitatea de a găsi răspuns la diferitele probleme de specialitate, care ţin de domeniul profesorului îndrumător şi nu numai. Astfel, profesorii cunoscând aptitudinile şi nivelul de pregătire al acestora, pot personaliza relaţia profesor-student ghidând studentul în alegerea specializării viitoare şi în vizarea unui anumit loc de muncă.

Un sistem educaţional cu rigori europene

La Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu” întâlnirea cu absolvenţii și cu viitorii candidați ce are loc în cadrul manifestării „Porţile Deschise”, prilejuieşte studenţilor şansa unui dialog direct cu absolvenţii, recent deveniți practicieni în domeniul medical şi asigură cea mai elocventă mostră de îndrumare profesională prin forţa exemplului reuşitei absolvenţilor instituţiei, practicându-se și tutoriatul colegial efectuat de studenţii aflaţi în ani terminali sau chiar absolvenţi care îi călăuzesc pe „boboci”, pe cei abia ajunşi în băncile universităţii.  În acest context, pe baza evaluării permanente a învăţământului ca sistem şi proces, Facultatea de Medicină se preocupă de adaptarea programelor sale de învăţământ şi cercetare la tendinţele de progres ale ştiinţei, tehnologiei şi culturii, la nevoile societăţii româneşti, precum şi de compatibilizarea acestora cu programele altor universităţi şi organisme academice şi profesionale abilitate din ţară sau din străinătate. Ambele instituţii care pregătesc viitori medici în Bucureşti au contracte de colaborare cu spitalele din oraş, iar reţeaua a fost extinsă la un număr de peste 20 de unități spitalicești, dintre care menționăm: Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”dr.Carol Davila”, Spitalul CF 1 Witting, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic CF 2, Spitalul Clinic Județean Ilfov, Spitalul Clinic ”N.Malaxa”, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Clinic ”dr.Victor Babeș”, Centrul de Boli Cardiovasculare al Armatei ”Acad. Vasile Cândea”.

Turiştii străini, mulţumiţi de calitatea medicilor români

Poate cea mai obiectivă evaluare a şcolii de medicină bucureştene este dată de mărturiile turiştilor ajunşi în oraşul nostru care dintr-un motiv sau altul au inteferat cu spitalele din Capitală şi cu medicii noştri, şi nu de puţine ori aceştia au recunoscut că mâinile doctorilor bucureşteni fac minuni. John Neville, un tânăr student din Brighton, Marea Britanie, a ajuns în Bucureşti în urmă cu un an pentru un stagiu Erasmus, el fiind student la Universitatea din Bari. Într-un moment de neatenţie, acesta a traversat strada în zona Piaţa Unirii în grabă, şi neasigurându-se a fost atins uşor de un autoturism care i-a provocat un mic traumatism, astfel încât, a fost necesară intervenţia medicilor şi transportarea sa la unul dintre spitalele din oraşul nostru. „Am fost impresionant plăcut de grija şi atenţia cu care am fost tratat în Bucureşti, nu am simţit nici o diferenţă între ce se întâmplă în spitalele din ţara mea şi la cele din Bucureşti, ba dimpotrivă, pot spune că modul profesionist şi calitatea profesională a medicilor români, mi-au dat permanent siguranţa că totul va fi bine”, spune John. Un alt turist străin, Franz Muller din Berlin, ajuns pe mâinile medicilor români din Bucureşti ne împărtăşeşte şi el o scurtă experienţă: „Un aspect care mi-a plăcut foarte mult când am ajuns într-un spital din Bucureşti a fost că , singura triere care se face la intrarea în cabinet este a urgențelor medicale sau a intervențiilor, nu există alte criterii – iar medicii care îi invită pe pacienți în cabinet le zâmbesc, îi ajută cu bagajul dacă se internează. Dacă ar fi să sintetizez esența, ce am văzut și trăit eu în spitalele din România este o metodă de bune practici, care se bazează pe niște principii simple – empatie față de actul medical, disciplină și fiecare angajat pe bucățica lui să-și facă meseria”.

Apariţia sistemului medical din Bucureşti

Învăţământul superior medical din Bucureşti este chiar prima formă de învăţământ superior medical din România şi datează de mai bine de un secol. Carol Davila medic român de origine franceză şi Nicolae Kretzulescu au pus bazele învăţământului medical din România, înfiinţând în 1857 Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie. Construirea actualei Facultăţi de Medicină a fost complet finalizată şi iniţiată în ziua de 12 octombrie 1903 când s-a făcut inauguarea statuii lui Carol Davila, ce domneşte astăzi în faţa instituţiei. Ridicarea unui monument pentru cel care a fost Carol Davila a fost iniţiată la primul congres medical naţional care a avut loc la Bucureşti în octombrie 1884. Opera remarcabilă a lui Carol Stock a fost turnată în bronz în atelierele Şcolii de arte şi meserii din Bucureşti. Inaugurarea edificiului facultăţii înseamnă o dată importantă în evoluţia sistemului medical din Bucureşti şi reprezintă un reper de dezvoltare al unui sistem care a performant de-a lungul timpului, indiferent de convulsiile cu care s-a confruntat ţara noastră. Noul local a adus îmbunătăţiri semnificative în funcţionarea laboratoarelor şi organizarea lucrărilor practice, precum şi în întreaga activitate didactică. În pofida dificultăţilor întâmpinare, Şcoala naţională de medicină şi farmacie s-a dezvoltat treptat, şi la 12 noiembrie 1869, a devenit posibilă înfiinţarea Facultăţii de medicină din Bucureşti, care şi-a deschis cursurile în ziua de 22 noiembrie 1869. A fost prima facultate de medicină în cadrul Universităţii din Bucureşti, şi, în acelaşi timp de pe teritoriul ţării noastre, prin ea ştiinţa medicală reuşind să se impună, atât în ţară, cât şi peste graniţe. Desigur, şcoala de medici a Capitalei a încadrat profesori de o calitate remarcabilă care au contribuit la dezvoltarea învăţământului în Facultatea de medicină din oraşul nostru.  Iacob Felix, cel care a fost fondatorul şcolii de igienă, este unul dintre numele de marcă ce stau la temelia sistemului medical românesc, care a trăit între 1832 şi 1905, urmat de alte două nume grele ale precum Nicolae Turnescu şi Constantin Dumitrescu-Severeanu, cei care au întemeiat domeniul clinicii chirurgicale la finalul secolului XIX, la fel şi Zaharia Petrescu, cel care a trăit între 1841 şi 1901, şi care este considerat fondatorul terapeuticii medicale sau Alexandru Sutzu, omul care a pus temelia medicinei legale şi care este un pionir al psihiatriei. Un punct de referinţă pe harta dezvoltării terapeutice şi a farmaciei româneşti este reprezentat de apariţia în debutul anului 1863 a primei farmacii române, realizare de care se face responsabil Constantin Hepiteş, cel care a trăit între 1804 şi 1890. Anul 1873 marchează şi susţinerea primelor teze de doctorat la Facultatea de Medicină din Capitală. Societatea studenţilor în medicină din Bucureşti avea să ia naştere la începutul anului 1875, compunându-se ca un organism care îşi impunea ca finalitate să îmbunătăţească condiţiile de studiu ale studenţilor.  Anul respectiv culminează cu aducerea la catedra universităţii a trei eminenţi savanţi precum Victor Babeş, recunoscut bacteriolog al epocii, alături de fondatorul şcolii de chirurgie experimentală şi Nicolae Kalinderu, un eminent clinicial, cel care a iniţiat orientarea anatomo-clinică în medicina românească. După 1890, corpul profesoral al instituţiei este îmbogăţit cu alţi savanţi, iar în anul 1895, Thoma Ionescu ajunge profesor de anatopie şi clinică chirurgicală, urmat în 1899 de Gheorghe Marinescul, cel care este considerat de specialişti drept „arhitectul” şcolii româneşti de neurologie. După încheierea Primului Război Mondial, catedrele Facultăţii de Medicină sunt completate de aducerea unor alte personalităţi de seamă care au ridicat reputaţia facultăţii, precum profesorul Ion Nanu Muscel, cel care a trăit între 1862 şi 1938, clinician şi creator de şcoală, Anibal Theohari, care a trăit între 1873 şi 1933, creatorul terapeuticii experimentale şi al balneologiei sau profesorul Alexandru Obregia care a ilustrat ştiinţa psihiatriei, dar şi profesorul Mina Minovici (1858-1933), creatorul şi organizatorul ştiinţific al medicinei legale în România.