x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Deca: Vom găsi o cale de decontare a deplasărilor olimpicilor

Deca: Vom găsi o cale de decontare a deplasărilor olimpicilor

30 Sep 2024   •   15:30
Deca: Vom găsi o cale de decontare a deplasărilor olimpicilor

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a dat asigurări, luni, că problemele olimpicilor români care au suportat cheltuielile de deplasare din fonduri proprii vor fi rezolvate prin găsirea unei "căi de decontare".

"Din ce am înţeles de la colegii mei de la Direcţia de învăţământ preuniversitar, au fost nişte probleme de comunicare între organizatori şi cei care se ocupau de formalităţi. Vom avea o soluţie pentru toţi cei care au suportat cheltuielile de deplasare din fonduri proprii, vom găsi o cale de decontare, am vorbit deja cu colegii mei din minister. În ceea ce-i priveşte pe cei care au luat medalii, vor avea toate drepturile care decurg din acest concurs, premii şi aşa mai departe. Vom vedea exact ce s a întâmplat. O să clarific şi eu astăzi la minister care au fost problemele de comunicare sau problemele de regulament", a declarat Deca, la Universitatea Politehnica.

Ministrul şi-a exprimat convingerea că, "pentru viitor, astfel de chestiuni nu vor mai exista". "Îmi doresc ca toţi copiii care fac performanţă să fie susţinuţi", a arătat Ligia Deca.

În altă ordine de idei, răspunzând unei întrebări care făcea referire la faptul că unii studenţi ar acuza Ministerul Educaţiei şi Politehnica bucureşteană de "muşamalizarea incendiilor din căminele din Regie", Ligia Deca a spus: "Dacă au dovezi cu privire la astfel de fapte, îi rog să le sesizeze. Toate felurile de abateri de la regulament, abuzuri trebuie semnalate şi ele nu trebuie ascunse. Sunt absolut convinsă că în cazurile de incendii sau de afectare a infrastructurii măsurile care trebuie luate trebuie să includă informarea studenţilor cu privire la ce măsuri s-au luat, ce măsuri se puteau lua şi ce se întâmplă în continuare. Deci, îndemn la responsabilitate toate părţile implicate. Dacă au dovezi, îi rog să se adreseze inclusiv ministerului".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: deca decont deplasari olimpici