x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Grădinița „Prichindelul” din Lopătari, renovată de Asociația BookLand

Grădinița „Prichindelul” din Lopătari, renovată de Asociația BookLand

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2024   •   13:30
Grădinița „Prichindelul” din Lopătari, renovată de Asociația BookLand

Schimbarea în educație este posibilă. De 4 ani de zile, Asociația BookLand renovează și reabilitează școli și grădinițe la sat, pentru ca mii de elevi să meargă cu drag să învețe și să aibă parte de condiții moderne în sălile de clasă.

Cea mai recentă unitate de învățământ complet transformată prin programul „Renovare școli în mediul rural”, Grădinița „Prichindelul” din comuna Lopătari, județul Buzău, este un nou exemplu despre cum, mobilizând companii private, autorități și comunități locale, BookLand a reușit să schimbe destinele copiilor.

După lucrări de renovare derulate pe parcursul a 4 luni, evenimentul de inaugurare a Grădiniței „Prichindelul” a avut loc în prezența lui Sergiu Neguț, antreprenor și cofondator FintechOS, care a acceptat invitația de a deveni Ambasador BookLand. Acesta a vizitat grădinița renovată și a făcut cunoștință cu micuții care învață aici, cadrele didactice și părinții din comunitate. Valoarea totală a investiției a fost de 70.000 EURO, din care sponsorizările atrase de BookLand au însumat 53.000 EURO, iar contribuția Primăriei Lopătari a fost de 17.000 EURO, acoperind integral costurile pentru manoperă.

Pentru mine, a fost o experiență excepțională. Lopătariul e un loc al copilăriei, unde mergeam în vacanțe și toate locurile acelea sunt magice pentru mine. Dar magici în primul rând sunt oamenii! Să văd copiii care se bucură de o investiție frumoasă, care au acum alte condiții, care învață și cresc și se joacă într-o grădiniță faină, cu facilități renovate și toate astea mulțumită BookLand și oamenilor inimoși de acolo... Pentru mine a fost o bucurie fără seamă.Sergiu Neguț, Cofondator FintechOS & Ambasador BookLand

Datorită celor de la BookLand am primit ajutorul de care aveam nevoie. Și nu numai pentru Grădiniță, unde, renovând-o integral am câștigat la capitolul eficiență termică, dar și la liceu și cămin, unde am primit mobilier. Toaleta interioară, locul de joacă, sistemul pluvial, aleea pavată care conecteaza corpurile de clădire, toate acestea schimbă esențial condițiile în care învață elevii. E o adevărată bucurie acum să avem totul pus la punct și suntem tare recunoscători!” – Florinel Albu, Director Complex Școlar Lopătari, jud. Buzău

Dacă ați putea da timpul înapoi și dumneavoastră ați vrea să învățați aici, căci nu v-ar lipsi nimic. Clădirea e anvelopată termic și tencuită, are o toaletă nou-nouță în interior, jucării cât cuprinde, în curte un loc de joacă care să vă facă cu ochiul și alei pavate pe care să tot alergi crescând odată cu arbuștii decorativi. Un micuț paradis în care să te bucuri de cei mai frumoși ani! Și iată cum, de la ajutorul promis inițial - și anume să construim o toaletă în interior - am ajuns să renovăm grădinița cu totul. Căci nu puteam lăsa clădirea peticită, curtea plină de noroi și locul de joacă ruginit.” Mihaela Petrovan, Președinta Asociației BookLand

Renovarea a fost susținută de Primăria Lopătari, care a acoperit integral costul pentru manoperă, și prin contribuția a 37 de parteneri care susțin misiunea educațională BookLand în mediul rural: Leroy Merlin, Voestalpine, CEC Bank, SAP, Vopseaua Oskar, Novomatic, Somaco Grup Prefabricate, Sipex, Siniat, Elis Pavaje, Serv Class, Maxbet, Coca Cola HBC, Zentiva, Asevi, Porta Doors, Turbomecanica, Zahăr Mărgăritar, Asociația Bine Pentru Oameni, Titan Machinery, European Pastry, Hirsch Porozell, Art Décor, DXC Technology, Patru Mâini, Cesarom, Gilcom, Kuma, Policolor, Mb Nis Prod, Masterplast, Vopsinel, GPL Instal, Remat Maramureș, Pepiniera „Grădina Verde”, Kovostroj și Promis Advertising.

Pasul următor în educația de la sat: Campusul Preuniversitar Profesional în sistem Dual

În vara lui 2024, BookLand va începe să construiască primul său Campus Preuniversitar Profesional în sistem Dual din mediul rural, în comuna Vulturești, județul Argeș, cu scopul de a forma (începând din 2025) muncitori calificați. Dascăli motivați vor preda după o curriculă comparabilă cu cea occidentală în acest centru educațional pus gratuit la dispoziția elevilor din satele din proximitate și dotat cu toate facilitățile pentru a susține performanța educațională & profesională (săli ‘scoase’ în natură, ateliere, laboratoare, bibliotecă, sală de spectacole, facilități sportive, spații de relaxare, mini-fermă de animale, cantină, brutărie, spălătorie, livadă, grădină de legume și solar). Astfel, Asociația și-a propus să revoluționeze învățământul profesional alături de agenții economici cărora le va pregăti viitorii angajați, expunându-i pe copii încă din clasa 0 la cele mai solicitate meserii din județul lor și îndrumându-i să-și descopere vocația.

Investiția în Campus este estimată la 5 milioane EURO, iar experiența dobândită aici va sta la baza unei rețele naționale de centre profesionale în sistem dual, construite de BookLand pentru a încuraja stabilitatea, sustenabilitatea și prosperitatea mediului rural.

Toți cei care împărtășesc viziunea asociației pentru educație de calitate se pot alătura demersului donând 2 euro lunar printr-un SMS cu textul CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând Șoricelul BookLand. În plus, companiile din mediul de afaceri privat pot opta pentru redirecționarea a 20% din impozitul pe profit, inclusiv prin Formularul 177, contribuind astfel cu 0 costuri la resuscitarea educației vocaționale în mediul rural.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×