x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Ligia Deca, precizări despre modificările făcute Legilor Educației după dezbaterea publică

Ligia Deca, precizări despre modificările făcute Legilor Educației după dezbaterea publică

de Redacția Jurnalul    |    09 Mar 2023   •   15:15
Ligia Deca, precizări despre modificările făcute Legilor Educației după dezbaterea publică

Ministrul Educației Ligia Deca a anunțat că au fost primite 470 de email-uri în perioada în care Legile Educației au fost în dezbatere, în urma cărora au fost corelate și îmbunătățite unele articole.

„Am primit în jur de 470 de email-uri în perioada anunțată, până pe 7 martie. În ceea ce privește Legea învățământului preuniversitar au fost aduse niște clarificări legislative ca urmare a observațiilor primite cu privire la organizarea învățământului special. De exemplu am clarificat care sunt dimensiunile formațiunilor, s-a făcut niște corelări vizavi de momentul în care se poate merge pe desegregare, adică numai în momentul în care există resursele necesare de sprijin în fiecare școală. De asemenea, au fost aduse clarificări cu privire la procesul de încadrare a copiilor în diferite forme de sprijin pentru învățământul special”, a spus ministrul la finalul ședinței de Guvern de joi.

Ligia Deca a mai spus că au fost aduse clarificări cu privire la faptul că liceele tehnologice vor fi exceptate de la asumarea cu două treimi a numărului de clase, asumarea filierei, acestea putând îngloba multiple filiere, tocmai având la bază observațiile că multe licee sunt situate în zone care nu au alte alternative.

„De asemenea, am completat prevederile învățământului preuniversitar de profil agricol, prin extinderea posibilității ca Ministerul Agriculturii să finanțeze specialități noi sau programe de perfecționare pentru cadrele didactice”, a mai spus ministrul.

În ceea ce privește Legea învățământului superior, au fost clarificate elemente din zona de finanțare, o serie de articole privind învățământul centrat pe student și au fost introduse o serie de măsuri pentru creșterea transparenței instituționale.

Conform ministrului, acestea includ inclusiv publicarea tuturor CV-urilor cadrelor didactice titulare și asociate.

„S-au făcut și clarificări tehnice vizavi de etica universitară și alte adăuguri au mai vizat: formarea profesională a adulților, zona de învățământ sportiv și păstrarea specializării pedagogice pentru învățământul primar și preșcolar”, a mai spus Ligia Deca.

Legile Educației au intrat de joi în procesul de avizare interministerială, urmând ca în ședința de Guvern din 23 martie să fie adoptate și trimise la Parlament.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ligia deca legile educatiei