x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie 'Săptămâna prevenirii criminalităţii'. Elevii au aflat cum să fie în siguranţă în mediul online

'Săptămâna prevenirii criminalităţii'. Elevii au aflat cum să fie în siguranţă în mediul online

21 Mai 2018   •   15:10
'Săptămâna prevenirii criminalităţii'. Elevii au aflat cum să fie în siguranţă în mediul online

Elevi de clasa a IX-a de la Liceul "Spiru Haret", precum şi copii de la mai multe şcoli au participat astăzi la un eveniment din cadrul "Săptămânii prevenirii criminalităţii", dedicat siguranţei din mediul online. 

"Este prima ediţie din acest an a 'Prevenirii criminalităţii'. Astăzi am început activitatea la nivelul Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii cu o oră de siguranţă în mediul online. Elevii clasei a IX-a de la Liceul "Spiru Haret" au acceptat provocarea noastră de a veni într-un mediu atipic şi de a împărtăşi câteva recomandări, sfaturi, pe care noi considerăm că vor fi utile în viaţa de zi cu zi", a afirmat directorul Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, Ramona Dabija. 

Alături de reprezentanţi ai Poliţiei s-a aflat şi partenerul campaniei dedicate siguranţei online şi prevenirii bullying-ului - Microsoft, împreună răspunzând problemelor pe care elevii le-au ridicat, cum ar fi "cum să accesezi un cont sigur", "cum să recunoşti un site 'contrafăcut'" sau "cum să recunoşti când eşti victima unei infracţiuni în mediul online". 

"Foarte mulţi adolescenţi ne-au spus că părinţii nu cunosc ce fac ei în mediul virtual, nu le cunosc prietenii şi că de multe ori nu au timp să le împărtăşească experienţele lor în mediul virtual. Trebuie să ştii, în primul rând, că datele tale personale sunt doar ale tale şi nu trebuie să le împărtăşim cu toată lumea şi este foarte important să cunoaştem că doar anumite siteuri sunt sigure. Trebuie să ne informăm. Şi mai este important să ştim că nu trebuie să aducem în spaţiul virtual tot ce facem în viaţa reală, pentru că acesta poate fi accesat de oricine", a arătat Ramona Dabija. AGERPRES

×