x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Universitatea din Bucureşti scoate la concurs peste 8.000 de locuri la sesiunea de toamnă a admiterii

Universitatea din Bucureşti scoate la concurs peste 8.000 de locuri la sesiunea de toamnă a admiterii

de Redacția Jurnalul    |    04 Sep 2023   •   14:00
Universitatea din Bucureşti scoate la concurs peste 8.000 de locuri la sesiunea de toamnă a admiterii

Universitatea din Bucureşti (UB) scoate la concurs la sesiunea de toamnă a admiterii, care se termină pe 23 septembrie, peste 8.000 de locuri, informează un comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior.

Pentru studiile de licenţă, Universitatea din Bucureşti oferă candidaţilor interesaţi să studieze la una dintre cele 19 facultăţi un număr de 2.824 de locuri (dintre care 410 bugetate), pentru persoanele interesate de studiile de masterat UB pune la dispoziţie 5.177 de locuri (dintre care 629 bugetate), în timp ce şcolile doctorale ale UB scot la concurs 100 de locuri bugetate.

"Pentru a veni în sprijinul candidaţilor, Universitatea din Bucureşti oferă atât posibilitatea de achitare online a taxei de înscriere, prin completarea formularului disponibil la adresa www.po.unibuc.ro, cât şi posibilitatea de înscriere online la concursul de admitere", se arată în comunicat.

Universitatea din Bucureşti organizează, începând cu anul universitar 2023 - 2024, o sesiune de admitere specială pentru olimpicii internaţionali şi sportivii medaliaţi la competiţii europene, mondiale şi olimpice pentru sporturile olimpice, paralimpice şi şah. Aceştia se pot înscrie la nivel de universitate la adresa de e-mail admitere.olimpici@g.unibuc.ro, conform calendarului special stabilit şi disponibil pe site-ul admitere.unibuc.ro.

De asemenea, Universitatea din Bucureşti oferă, în sesiunea de toamnă a admiterii 2023, un număr de 13 burse dedicate acestora. Astfel, pentru anul universitar 2023 - 2024 cuantumul lunar al burselor va fi de 1.500 de lei (medalie de aur / locul I), 1.250 de lei (medalie de argint / locul II) şi 1.000 de lei (medalie de bronz / locul III).

"În plus, toţi candidaţii care se înscriu la concursul de admitere la Universitatea din Bucureşti în sesiunea de toamnă pot beneficia, alături de alte două persoane, de acces gratuit în spaţiul Grădinii Botanice "Dimitrie Brândză" a Universităţii din Bucureşti, zilnic, până la data 23 septembrie 2023, în intervalul orar 8:00 - 20:00. Accesul se face pe baza legitimaţiei de participant la concursul de admitere", susţine aceeaşi sursă.

×
Subiecte în articol: universitatea bucureşti admitere