x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Vești proaste în Educație. Daniel David ar putea reduce personalul în urma comasării ministerelor

Vești proaste în Educație. Daniel David ar putea reduce personalul în urma comasării ministerelor

de Redacția Jurnalul    |    28 Ian 2025   •   13:15
Vești proaste în Educație. Daniel David ar putea reduce personalul în urma comasării ministerelor

În condițiile deficitului de personal din învățământ și a formării tot mai slabe a elevilor, ministrul Educației, Daniel David, ar putea decide concedieri de personal.

Situația survine în contextul reorganizării instituției, după comasarea cu Ministerul Cercetării: „Nici nu vorbesc despre ele, nici nu le exclud”.

Reorganizarea presupune combinarea structurilor din cele două ministere, cu scopul principal de a evita suprapunerile de activități.

David spune că nu pot exista angajați care să facă exact aceeași muncă, venind din ministere diferite. Cu toate acestea, demnitarulsubliniază că volumul de muncă ar putea crește semnificativ după comasare, ceea ce ar putea justifica păstrarea mai multor angajați.

În prezent, conducerea lucrează la noua organigramă, iar numărul final de angajați va fi determinat de nevoile reale ale noii structuri.

„Deocamdată lucrăm la noua organigramă. În principiu, (numărul de angajați) va rămâne același, dar nu vă pot da un răspuns final până când nu ajungem la structurile finale", a precizat David.

Ministrul a ținut să sublinieze că nu există o directivă care să impună reduceri de personal, iar modificările vor fi făcute strict pentru eficientizarea activității ministerului.

×
Subiecte în articol: educatie cercetare daniel david