x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 13,3 milioane de pastile de captagon, drog folosit de teroriştii ISIS, confiscate în Iordania

13,3 milioane de pastile de captagon, drog folosit de teroriştii ISIS, confiscate în Iordania

07 Sep 2016   •   17:26
13,3 milioane de pastile de captagon, drog folosit de teroriştii ISIS, confiscate în Iordania

Autorităţile iordaniene au anunţat miercuri o captură record de 13,3 milioane de comprimate de captagon, un drog utilizat ca stimulent şi sursă de venit în Siria vecină, pe care traficanţii voiau să le ducă ''către o altă ţară'', relatează AFP. 

Trei traficanţi, printre care un străin de origine arabă, au fost arestaţi în cadrul acestei afaceri, a afirmat Ministerul iordanian de Interne într-un comunicat, exprimându-şi satisfacţia în legătură cu ''cea mai importantă captură de comprimate de droguri din istoria regatului''. 

Comprimatele de captagon, ascunse într-un container cu uscătoare de rufe, au fost confiscate în casa unuia dintre traficanţi, la periferia Ammanului, a precizat sursa. 

Potrivit comunicatului, unul dintre traficanţii de droguri ''dintr-o ţară vecină'' a reuşit să introducă în Iordania containerul, pe care intenţiona să-l transporte către ''o altă ţară''. 

Haosul din Siria vecină a stimulat producerea şi traficul de captagon, un drog destinat combatanţilor, dar care este foarte folosit şi în ţările din Golf. 

Iordania este ţară de tranzit pentru mai multe tipuri de droguri către statele arabe din Golf. 

În cursul primelor şase luni ale anului 2016, autorităţile iordaniene au confiscat peste şase tone de droguri şi au arestat peste 13.000 de persoane pentru trafic, deţinere sau consum de droguri, potrivit şefului luptei antidrog din Iordania, Anouer Tarawneh. AGERPRES

×
Subiecte în articol: captagon