x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Circa 190 de migranți au fost salvați în timp ce încercau să traverseze Canalul Mânecii

Circa 190 de migranți au fost salvați în timp ce încercau să traverseze Canalul Mânecii

de Redacția Jurnalul    |    03 Dec 2023   •   19:40
Circa 190 de migranți au fost salvați în timp ce încercau să traverseze Canalul Mânecii
Sursa foto: Hepta

Circa 190 de migranți au fost salvați în largul coastei Calais, începând de vineri seară, în timp ce încercau să traverseze Canalul Mânecii în bărci pneumatice.

Canalul este una dintre cele mai aglomerate rute maritime din lume, iar curenții sunt foarte puternici în acea zonă.

Circa 190 de migranți au fost salvați în largul coastei Calais, în nordul Franței, începând de vineri seară, în timp ce încercau să traverseze Canalul Mânecii în bărci pneumatice pentru a ajunge în Marea Britanie, au anunțat autoritățile locale franceze, fără a preciza de unde au venit acești migranți, notează Reuters.

Canalul Mânecii este una dintre cele mai aglomerate rute maritime din lume, iar curenții sunt foarte puternici în acea zonă. De obicei, traficanții de persoane supraîncarcă bărcile, acestea ajungând la limita de plutire și fiind practic lăsate în voia valurilor, relatează sursa citată.

×