x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Șapte persoane rănite, între care și minori, după ce un autocar plin cu pasageri români s-a răsturnat, în Italia

Șapte persoane rănite, între care și minori, după ce un autocar plin cu pasageri români s-a răsturnat, în Italia

de Vali Deaconescu    |    16 Ian 2023   •   20:24
Șapte persoane rănite, între care și minori, după ce un autocar plin cu pasageri români s-a răsturnat, în Italia
Sursa foto: Twitter Vigili del Fuoco

Un accident grav a avut loc luni, 16 ianuarie, în jurul orei 13:00, pe autostrada A13, lângă Padova Est. Un autocar înmatriculat la Botoșani, plin cu pasageri, s-a răsturnat.

UPDATE: Șapte români, între care trei copii, au fost răniți în accidentul de autocar produs luni pe autostrada A13, în dreptul oraşului Padova, Italia, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit MAE, în accidentul produs pe autostrada A13, în dreptul oraşului Padova, a fost implicat un autocar la bordul căruia se aflau 56 de cetăţeni români, cu destinaţia România.

Reprezentanţii misiunii diplomatice şi ai oficiului consular au întreprins demersuri pe lângă autorităţile italiene, în regim de urgenţă, pentru a obţine informaţii referitoare la cetăţenia, identitatea, starea de sănătate a victimelor, precum şi la circumstanţele producerii accidentului rutier.

Conform MAE, un reprezentant al Consulatului General al României la Trieste s-a deplasat la Padova şi se află în contact cu autorităţile în vederea obţinerii unor detalii suplimentare despre accident şi pentru a acorda asistenţa consulară specifică în astfel de situaţii.

„Potrivit informaţiilor preliminare, obţinute de reprezentanţii oficiului consular, MAE informează că 7 cetăţeni români (3 minori şi 4 adulţi) sunt răniţi, fără a le fi pusă viaţa în pericol, şi au fost transportaţi de urgenţă la unităţi spitaliceşti din apropiere, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Ancheta autorităţilor italiene competente cu privire la circumstanţele producerii acestui incident este în desfăşurare”, arată MAE.

Potrivit ministerului, firma de transport proprietară care deține autocarul implicat în accident va asigura preluarea celorlalţi pasageri şi transportul acestora în România.

MAE informează că cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de permanență al Consulatului General al Românieila Trieste: +39 340 8821688.

Stire inițială: Accident extrem de grav în Italia. Un autocar plin cu pasageri de naționalitate română, adulți și copii, s-a răsturnat pe autostrada A13, lângă Padova de Est.

În autocar se aflau 52 de pasageri, adulți și copii de naționalitate română, menționează Il Gazzettino. O persoană a fost transportată la spital în cod roșu, alte patru în cod galben și 17 în cod alb.

Accidentul s-a produs pe șoseaua de legătură între autostrada A13 Bologna-Padova cu A4 Torino-Trieste, potrivit Rotalianul.

Conform informațiilor obținute până în prezent, știm că autocarul a plecat de la Palermo în cursul serii trecute, dar avea pasageri și din Roma.

La fața locului au sosit ambulanțe din Veneția și Padova, precum și voluntarii de serviciu. Au fost prezenți, de asemenea, pompierii și Poliția rutieră, precum și personalul Autostrade per l’Italia.

Din cauza accidentului, legătura cu A4 Torino-Trieste de pe A13 Bologna-Padova a fost închisă pentru cei care călătoresc din Bologna la Padova. Traficul a fost blocat și fost cozi de 12 km în direcția Padova.

Șoferul a fost testat negativ pentru alcool. Polițiștii verifică dacă șoferul a depășit viteza legală și timpii de conducere și de odihnă. Traficul prin zonă a fost blocat și pe autostradă s-au format coloane lungi de mașini.

Autostrada a fost redeschisă în jurul orei 14:30, în timp ce șoseaua de legătură rămâne închisă. La fața locului a fost amenajat un punct de prim-ajutor.

 

 

 

×
Subiecte în articol: accident botosani Italia