x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O bunică manierată de 65 de ani a început să înjure ca un birjar după ce a suferit un atac cerebral

O bunică manierată de 65 de ani a început să înjure ca un birjar după ce a suferit un atac cerebral

24 Sep 2014   •   13:04
O bunică manierată de 65 de ani a început să înjure ca un birjar după ce a suferit un atac cerebral

Pet Preston, o bunică de 65 de ani din Anglia, care s-a remarcat toată viaţa prin bunele maniere, a început să înjure ca un birjar după ce şi-a revenit dintr-un atac cerebral care se pare că i-a modificat personalitatea.

Pat şi-a şocat soţul Michael, de 66 de ani, un fost profesor, când, încă pe patul de spital, a început să folosească cele mai obscene cuvinte din vocabularul englez în prezenţa doctorilor.

Femeia şi-a păstrat obiceiul de a înjura cu nonşalanţă şi după externare, ba chiar a ajuns să-şi "dezmierde" propriile nepoatele cu apelativul "căţea".

"Mă mai enervam şi înainte de atacul cerebral, dar reuşeam să mă stăpânesc şi mai ales să-mi controlez limbajul. Acum nu pot să mă abţin. Înjur în orice conversaţie, iar acum două săptămâni mi-am chemat nepoatele de la joacă strigându-le cu apelativul: 'căţele mici'. Soţul meu este foarte supărat, el a fost profesor de şcoală şi este oripilat de ce îmi iese din gură", povesteşte pensionara.

Aceasta spune că a devenit şi foarte conflictuală după atacul cerebral.

"Dacă mă supără ceva nu pot să îmi ţin gândurile doar pentru mine. Dacă intru într-un magazin şi cineva mă deranjează, deschid gura imediat. Nu ştiam că un atac cerebral îţi poate schimba personalitatea atât de mult", spune femeia.

Marie Twentyman, asistentă medicală specializată în recuperarea persoanelor care au suferit un accident cerebral şi care a tratat-o pe Pet Preston, spune că astfel de schimbări de comportament sunt explicabile.

"Pacienţii îşi pot schimba personalitatea după un atac cerebral. Uneori cuvintele se amestecă în creier iar un vocabular care nu ar fi folosit în mod normal iese la iveală", spune aceasta.

×
Subiecte în articol: atac cerebral limbaj obscen injuraturi