x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angajații unui aeroport au găsit o pisică într-un bagaj de cală. A fost descoperită la scannerul cu raze X

Angajații unui aeroport au găsit o pisică într-un bagaj de cală. A fost descoperită la scannerul cu raze X

de Razvan Voiculescu    |    24 Noi 2022   •   11:43
Angajații unui aeroport au găsit o pisică într-un bagaj de cală. A fost descoperită la scannerul cu raze X
Sursa foto: TSA

Oamenii iau lucruri ciudate în avioane. Angajații aeroportului John F. Kennedy International din New York au descoperit în bagajul de cală al unui bărbat ce dorea să zboare spre Orlando, Florida, ceva neobișnuit: o pisică portocalie.

În timp ce valiza trecea prin scannerul cu raze X, oficialii TSA au putut vedea ceea ce păreau a fi sticle, pahare de vin, o pereche de șlapi, dar și un contur al unei pisici. S-a dovedit că în acel bagaj se afla o pisică adevărată: portocalie, vie și, aparent, nevătămată. 

Ofițerii care au văzut imaginea și apoi au deschis valiza pentru a găsi pisica au fost „șocați”, a declarat purtătorul de cuvânt al Administrației de Securitate a Transporturilor (TSA), Lisa Farbstein, pentru CNN.

Personalul aeroportului a găsit pisica în viață.

În ciuda faptului că aceștia se ocupă zilnic de orice, de la arme de foc neautorizate la sos ilicit de merișoare, „este rar să descoperi un animal viu într-o geantă la control”, a spus ea. Din fericire, pisica nu a încercat să fugă când au deschis valiza.

Pasagerul, care călătorea cu Delta Air Lines, a fost chemat să vină să explice ce s-a întâmplat și a declarat pentru TSA că „nu era pisica lui, ci aparținea altcuiva din gospodărie”, a spus Farbstein. El a susținut că felina a ajuns din greșeală în bagaj, fără să o observe.

Animalul a fost trimis în siguranță acasă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

 

×
Subiecte în articol: scanner cu raze X pisica aeroport