x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alegeri în Paraguay, importante pentru Taiwan

Alegeri în Paraguay, importante pentru Taiwan

de Redacția Jurnalul    |    01 Mai 2023   •   10:45
Alegeri în Paraguay, importante pentru Taiwan
Sursa foto: Twitter @Spriter99880

Alegerile prezidențiale care s-au desfășurat duminică în Paraguay au fost câștigate de partidul de guvernământ. Scrutinul are implicații în politica internațională, deoarece Paraguay este unul dintre ultimii susținători ai Taiwanului.

Santiago Peña, din partea Partidului Colorado, aflat la putere în Paraguay, a câștigat alegerile prezidențiale, învingând un contracandidat de centru-stânga.

După numărarea aproape a tuturor buletinelor de vot, Peña a obținut peste 42%, potrivit oficialilor electorali. Efraín Alegre, candidatul coaliției de opoziție, a avut aproape 28%. El și-a recunoscut înfrângerea.

Câștigătorul alegerilor s-a angajat să prelungească relațiile diplomatice cu Taiwanul, care durează de zeci de ani, în timp ce opoziția promitea relansarea economică prin strângerea legăturilor cu China.

China consideră Taiwanul ca fiind una dintre provinciile sale, fără dreptul de a avea legături diplomatice cu alte state. De aceea, diplomații chinezi au pus presiune pe aliații Taiwanului aflați în special în America Latină și în Caraibe. Paraguay este unul dintre ultimii 13 parteneri ai Taiwanului din întreaga lume.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: paraguay taiwan