x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Aliaţii trimit trupe suplimentare în 2010

Aliaţii trimit trupe suplimentare în 2010

de Anca Aldea    |    05 Dec 2009   •   00:00
Aliaţii trimit trupe suplimentare în 2010
Sursa foto: Mathieu Belanger/REUTERS

Aliaţii SUA în Afganistan s-au angajat la suplimentarea trupelor cu 7.000 de militari începând cu anul viitor. Cu cei 30.000 de militari promişi de preşedintele Barack Obama, ISAF "va dispune de cel puţin 37.000 de combatanţi în plus în 2010 faţă de anul acesta", a anunţat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.



La finalul celor două zile de discuţii, la Bruxelles, la nivel de miniştri de Externe ai statelor din NATO, ţările aliate ale SUA au convenit trimiterea în Afganistan a încă 7.000 de militari, cu 3.000 mai puţini decât necesarul solicitat în repetate rânduri de responsabilii americani. "Aceasta este lupta noastră, a tuturor, şi trebuie să o ducem la bun sfârşit împreună. Suntem împreună în NATO şi în ISAF (Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate, aflată sub comanda NATO) deoarece recunoaştem că securitatea noastră este împărţită, că avem o responsabilitate colectivă. Suntem împreună şi nu putem reuşi decât împreună", a spus ieri secretarul american de Stat, Hillary Clinton, invitată la Bruxelles să le vorbească aliaţilor despre noua strategie americană pentru Afganistan.

Aşternute pe hârtie, calculele aliaţilor par să le convină americanilor. Anul viitor, contingentul SUA va ajunge la 100.000 de militari (de la circa 70.000 în prezent). România s-a declarat pregătită să trimită mai multe trupe pentru a ajuta coaliţia să aducă stabilitatea în Afganistan.

100 DE MILITARI ROMÂNI
Ministrul interimar de Externe, Cătălin Predoiu, a declarat ieri la reuniunea şefilor diplomaţiei externe din cadrul NATO că ţara noastră este dispusă să contribuie cu încă 100 de militari. După această suplimentare, numărul militarilor români în Afganistan va ajunge la 1.100. Decizia urmează să fie luată după ce autorităţile române o vor analiza "în spiritul solidarităţii aliate şi în conformitate cu evaluările şi procedurile de decizie naţională". De altfel, România a declarat, în repetate rânduri, că are un angajament de lungă durată pentru misiunea NATO din Afganistan "prin susţinerea eforturilor de stabilizare şi de combatere a terorismului". Secretarul general al NATO a salutat ieri sprijinul promis de ţările aliate, sprijin despre care se va discuta din nou luni, de data aceasta într-o serie de convorbiri purtate de responsabilii militari. Germania şi Franţa s-au abţinut să pluseze la "licitaţia" trupelor, afirmând că vor lua decizia abia la începutul anului viitor. Italia a fost fermă, anunţând suplimentarea trupelor cu 1.000 de inşi, pe lângă cei 2.800 de militari aflaţi deja în Afganistan. Alte ţări care contribuie cu trupe suplimentare sunt: Marea Britanie (alţi 1.200 de militari), Georgia (1.000), Coreea de Sud (500), Slovacia (250).

×
Subiecte în articol: externe