Retragerea imunităţii parlamentare liderului Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, şi acuzarea acestuia de implicare în ''jaful secolului'' sunt paşi care au fost previzibili. Mai mult, demersul procurorului general în parlament, care este unul improvizat, planificat în miez de noapte, denotă un gest de disperare din partea oligarhului Vladimir Plahotniuc de a-şi menţine controlul asupra sistemului de justiţie din Republica Moldova, consideră Vladimir Socor, analist politic al Fundaţiei Jamestown din Washington.
''Consider că este un gest de disperare din partea domnului Vladimir Plahotniuc, cu scopul de a-şi menţine controlul asupra justiţiei. Domnul Plohotniuc încearcă să ofere pur şi simplu poporului un fel de cap al lui Moţoc, în persoana domnului Vlad Filat. Demersul procurorului general în parlament este cusut cu aţă albă. A fost improvizat, probabil în cursul zilei de ieri, planificat în cursul nopţii de ieri spre astăzi pentru a schimba ordinea de zi, a schimba agenda politică în Republica Moldova, a distrage, a deturna atenţia de la faptul că domnul Plahotniuc este stăpânul statului'', a declarat Vladimir Socor, potrivit jurnal.md.
În opinia analistului politic, Plahotniuc se pregăteşte acum de alegeri parlamentare anticipate şi de formarea unei noi puteri la Chişinău. ''Cred, de asemenea, că domnul Plahotniuc are planuri de provoca alegeri anticipate şi de a forma o nouă putere din care să excludă Partidul Liberal Democrat, dar în care domnul Plahotniuc să intre cu propriul său partid, probabil cu o parte a Partidului Comuniştilor, cel puţin o parte a Partidului Comuniştilor, şi, posibil, cu oamenii lui Renato Usatîi (liderul formaţiunii proruse Partidul Nostru, n.red) care ar intra în parlament în cazul unor alegeri anticipate. Cred de asemenea că domnul Plahotniuc îşi pregăteşte o variantă de supravieţuire politică şi chiar de supravieţuire în fruntea bucatelor din Republica Moldova, cu ajutorul Moscovei'', a precizat Vladimir Socor.
Declaraţiile sale intervin în contextul în care liberal-democratul Vlad Filat, fost premier în perioada 2009-2013 şi lider important al actualei coaliţii de guvernare de la Chişinău, a fost reţinut joi la sediul Centrului Naţional Anticorupţie pentru 72 de ore, după ce a fost lipsit de imunitate parlamentară la solicitarea procurorului general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, în vederea anchetării lui pentru presupuse acte de corupţie şi implicare directă în fraude bancare. Aceste decizii au fost luate pe fondul unor proteste organizate în jurul clădirii parlamentului de către două formaţiuni de stânga proruse - Partidul Socialiştilor, al lui Igor Dodon, şi Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi.
Între timp, Vlad Plahotniuc a anunţat că se autosuspendă din funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat şi de membru de partid pentru a nu afecta imaginea formaţiunii sale, după ce Vlad Filat l-a acuzat de controlarea structurilor de anchetă şi de orchestrarea ridicării imunităţii sale parlamentare. Plahotniuc este considerat finanţatorul şi 'eminenţa cenuşie' a Partidului Democrat, care împreună cu Partidul Liberal Democrat şi Partidul Liberal formează actuala coaliţie de guvernământ din Republica Moldova.