x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Armata slovenă "inapta" pentru misiuni NATO

Armata slovenă "inapta" pentru misiuni NATO

Publicat la 22 Feb 2018 06:51 Modificat la 22 Feb 2018 06:51
Armata slovenă "inapta" pentru misiuni NATO

Forţele slovene au eşuat la testele de aptitudini de luptă ale NATO, organizaţie la care a aderat in 2004. La capatul mai multor probe pentru care s-a antrenat special, Brigada nr.72 a fost declarată 'inaptă de luptă', a anuntat Simon Korez, purtator de cuvant al armatei slovene.

 

'De ani de zile tragem semnale de alarmă', a subliniat el. 'Echipamentele noastre sunt vechi şi uzate' şi 'suntem insuficient de dotaţi, atât din punct de vedere financiar, cât şi ca efective, desi misiunile noastre s-au înmulţit', potrivit acestuia.

Prima ţară din fosta Iugoslavie care s-a alăturat NATO în 2004, Slovenia, cu o populaţie de 2 milioane de locuitori, dintre care 6.770 de militari, şi-a redus bugetul apărării la aproximativ 1% din PIB în cadrul măsurilor de reducere a cheltuielilor publice, decise după criza gravă din 2012-2013.

Cu doi ani în urmă, preşedintele sloven Borut Pahor calificase drept 'insuficientă' capacitatea operaţională a armatei, care a fost mobilizată pentru monitorizarea frontierei Schengen cu Croaţia în timpul crizei provocate de afluxul de migranţi spre Occident.

Guvernul s-a angajat să acorde mai multe resurse armatei, cu obiectivul de a-i consacra 1,14% din PIB în 2024. Cota alocată apărării a reprezentat 1,6% din PIB în 2010. Un recent raport al parlamentarilor germani evidentia deficienţele Bundeswehr-ului (armată Germaniei) în privinţa echipamentelor şi efectivelor, apreciind capacitatea operaţională a armatei germane drept 'degradată'. AGERPRES

×
Subiecte în articol: slovenia armata forte militare teste nato