x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Averea secretă a Americii. Vezi la cât sunt estimate resursele minerale şi concesiunile energetice ale SUA

Averea secretă a Americii. Vezi la cât sunt estimate resursele minerale şi concesiunile energetice ale SUA

06 Feb 2013   •   18:15
Averea secretă a Americii. Vezi la cât sunt estimate resursele minerale şi concesiunile energetice ale SUA

Statele Unite dispun de o avere mai puţin cunoscută, estimată la nu mai puţin de 128.000 de miliarde de dolari, reprezentată de resursele minerale ale ţării şi concesiuni în sectorul energetic, valoarea acestora fiind de circa opt ori mai mare faţă de datoria publică, cifrată la peste 16.000 de miliarde de dolari.

"În subsol, autorităţile federale deţin drepturile pentru concesionarea resurselor minerale şi a celor energetice, de pe urma cărora încasează redevenţe, chirii şi bonusuri", potrivit Institute for Energy Research, o organizaţie a industriei energetice din SUA, citată de Business Insider.

Potrivit estimărilor acestora, activele sunt evaluate la 128.000 de miliarde de dolari.

O parte din resurse ar putea fi concesionate "în cadrul unor politici adecvate ale statului" pentru a aduce autorităţilor statale şi federale venituri estimate la 150 de miliarde de dolari în 10 ani, doar pentru gaze naturale şi petrol, de către Congressional Budget Office, agenţie federală care furnizează date economice Congresului.

Cifra nu include taxele şi alte beneficii generate de explotarea acestor resurse.

×