x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Băncile din Cipru ar putea sa nu se mai deschidă

Băncile din Cipru ar putea sa nu se mai deschidă

20 Mar 2013   •   09:43
Băncile din Cipru ar putea sa nu se mai deschidă

Ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble şi-a exprimat regretul în legătură cu respingerea marţi de către parlamentul cipriot a impozitării depozitelor bancare, în schimbul asistenţei financiare de urgenţă din partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Într-un interviu pentru canalul de televiziune ZDF, Schaeuble a declarat marţi seara că nu ştie în acest caz dacă băncile din Cipru se vor mai redeschide vreodată. În prezent, toate băncile din insulă sunt închise şi ar urma ca joi să se deschidă.

Cipru nu are pe cine da vina pentru 'situaţia gravă', a mai spus ministrul de finanţe al Germaniei.

Duminică, preşedintele cipriot Nicos Anastasiades a declarat că respingerea acordului cu FMI şi UE ar putea duce la falimentul ţării şi la ieşirea ei din zona euro.

Cu toate acestea, măsura de instituire a unei taxe excepţionale unice la depozitele bancare nu a întrunit sprijinul niciunui deputat: 36 au votat contra, iar 19 s-au abţinut.

Programul de asistenţă financiară în valoare de 10 miliarde de euro propus de zona euro şi Fondul Monetar Internaţional prevedea o impozitare fără precedent de până la 9,9% a depunerilor bancare peste 100.000 de euro. Iniţial, creditorii internaţionali au cerut şi o impozitare cu 6,75% a depunerilor bancare sub 100.000 de euro, însă în faţa nemulţumirii ciprioţilor au acceptat să nu taxeze aceste depuneri.

×
Subiecte în articol: banci cipru criza financiara