x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe "Lovitură devastatoare pentru cultura mondială". Ultima lovitură a separatiştilor din Mali

"Lovitură devastatoare pentru cultura mondială". Ultima lovitură a separatiştilor din Mali

29 Ian 2013   •   08:05
"Lovitură devastatoare pentru cultura mondială". Ultima lovitură a separatiştilor din Mali
Sursa foto: Institutul Ahmed Baba

Insurgenţii islamişti din Mali, aflaţi, în prezent în retragere din faţa armatelor locale şi ale Franţei au părăsit oraşul Timbuktu, însă au dat o ultimă lovitură înainte să plece.

Au ars o bibliotecă ce conţinea manuscrise nepreţuite, unele datând din secolul 13, un act pe care primarul oraşului l-a calificat drept "o lovitură devastatoare pentru cultura mondială".

Primarul Hallé Ousmani Cissé a povestit cum islamiştii afiliaţi la Al-Qaida au dat foc, sâmbătă, la două clădiri în care manuscrisele erau adăpostite. Aceştia au ars şi primăria şi biroul guvernatorului local.

Trupele franţuzeşti şi armata statului Mali au ajuns la porţile oraşului Timbuktu sâmbătă, preluând controlul aeroportului. Însă nu au ajuns la timp pentru a împiedica incendierea bibliotecii, în care au ars manuscrise din piele, care conţineau informaţii unice despre istoria medievală a regiunii sub-sahariene.

"Este adevărat, le-au ars. Au ars şi alte clădri. Au împuşcat şi un om care sărbătorea pe stradă venirea armatei", a povestit Hallé Ousmani Cissé pentru publicaţia The Guardian.

"Este o veste îngrozitoare. Manuscrisele făceau parte nu doar din moştenirea culturală a statului Mali, dar şi din moştenirea culturală a lumii. Distrugând aceste manuscrise, ameninţi lumea întreagă", a spus primarul.

Manuscrisele erau ţinute în două clădiri, un depozit şi institutul de cercetare Ahmed Baba. Ambele clădiri au fost arse. Nu se ştie încă dacă a rămas vreun manuscris intact.

Cele aproximativ 30.000 de manuscrise au fost achiziţionate începând cu 1984 de la colecţionari sau, cel mai des, de la sătenii din împrejurimi care le moşteniseră din tată în fiu. Altele au fost găsite în peşteri sau îngropate în lăzi de lemn, în nisip.

Manuscrisele acoperă o gamă largă de subiecte - astronomie, poezie, muzică, medicină, chiar şi drepturile femeii. Cel mai vechi datează din 1204.

Seydo Traoré, cercetător la Institutul Ahmed Baba, care a fugit din Timbuktu anul trecut, de teama rebelilor islamişti, spune că doar o foarte mică parte din manuscrise au fost copiate şi trecute în format digital. Multe s-au pierdut fără să se fi ştiut ce conţineau.

"Erau manuscrise despre geografie, istorie, religie. Unul era scris în turcă, nu o să mai ştim ce conţinea", a spus Traoré. 

×