Este judecat pentru uciderea a 77 de persoane in doua atentate comise unul dupa altul in aceeasi zi, dar in fata instantei a fost in permanenta sigur pe el si pe ceea ce are de spus. Este vorba despre Anders Behring Breivik, norvegianul care sustine ca, prin atentatele comise, a vrut sa-si salveze tara.
Miercuri a fost a treia zi de proces, dar Breivik a refuzat sa se exprime in legatura cu contactele sale cu alti militanti nationalisti care ar fi condus la crearea Cavalerilor Templieri, organizatia mistica al carei membru pretinde ca este, relateaza AFP.
In manifestul sau de 1.500 de pagini difuzat in ziua atacurilor, extremistul de dreapta in varsta de 33 de ani a declarat ca este membru al unei retele de militanti nationalisti, Cavalerii Templieri, pe care ar fi fondat-o impreuna cu alte trei persoane la Londra in 2002. Politia norvegiana nu a reusit sa dovedeasca existenta acestei retele, dar asta nu inseamna ca nu isi ia toate masurile de precautie pentru a evita repetarea unor astfel de acte.
Miercuri, in fata instantei, Breivik s-a limitat sa explice ca in 2001 a intrat "accidental" in legatura pe Internet cu o persoana din strainatate, un contact care ar fi fost declansator pentru infiintarea Cavalerilor Templieri.
El a confirmat, de asemenea, ca a mers in Liberia pentru a se intalni cu un militant nationalist sarb, refuzand sa ofere numele acestuia si motivele intalnirii, evocand doar un proces de selectie.
La 22 iulie 2011, Breivik a ucis opt persoane detonand o bomba in fata unei cladiri-turn in care se afla sediul Guvernului premierului laburist, absent din sediu la momentul respectiv. Ulterior, imbracat in politist, el a tras cu sange rece timp de peste o ora asupra membrilor Tineretului laburist reuniti intr-o tabara de vara pe insula Utoya, in apropiere de Oslo, provocand moartea altor 69 de persoane, in cea mai mare parte adolescenti.
Ca si in celelalte doua zile de proces, Breivik a intrat in sala numarul 250 a Tribunalului din Oslo salutand prin intinderea bratului drept cu pumnul strans, un salut extremist care reprezinta, in opinia sa, "forta, onoarea si contestarea tiranilor marxisti din Europa". Marti, acuzatul a citit o declaratie in care a incercat sa isi explice gestul "incredibil de atroce, dar necesar", precizand ca, daca ar fi cazul, l-ar repeta.