x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Carnaj în Somalia

Carnaj în Somalia

30 Oct 2022   •   10:40
Carnaj în Somalia
Sursa foto: Hepta

Cel puţin 100 de persoane, printre care copii, au fost ucise într-un dublu atentat cu maşină-capcană produs sâmbătă pe o stradă foarte circulată din capitala Somaliei, Mogadiscio, a anunţat, duminică, preşedintele ţării, Hassan Sheikh Mohamud, informează AFP.

O sută de persoană au murit şi 300 au fost rănite, dar ambele bilanţuri continuă să crească, a declarat preşedintele, după ce s-a deplasat la locul atentatului. Precedentul bilanţ era de 10 morţi.

Două maşini cu explozibili au fost detonate la interval de câteva minute în cursul după-amiezii, în apropierea unei intersecţii animate, fiind urmate de focuri de armă într-un atac care a vizat Ministerul Educaţiei. Atacul a avut loc în aceeaşi intersecţie în care un camion a explodat la 14 octombrie 2017, omorând 512 oameni şi rănind mai mult de 200.

„Oamenii noştri care au fost masacraţi erau mame cu copii în braţe, taţi cu probleme de sănătate, studenţi care erau trimişi să înveţe, comercianţi care munceau din greu pentru familiile lor!”, a spus preşedintele.

Atentatul nu a fost revendicat deocamdată, dar autorităţile somaleze atribuie în general acest tip de atac militanţilor jihadişti shebab, care comit cu regularitate atacuri în capitală şi alte oraşe mari din Somalia. Ei au revendicat atacul de săptămâna trecută asupra unui hotel din oraşul portuar Kismayo, soldat cu nouă morţi şi 47 de răniţi.

Pe lângă insurecţia shebab, Somalia este ameninţată şi de o foamete iminentă, provocată de cea mai gravă secetă din ultimii mai bine de 40 de ani.

×
Subiecte în articol: somalia