x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Căldura extremă doboară recorduri în estul Chinei

Căldura extremă doboară recorduri în estul Chinei

03 Aug 2024   •   23:40
Căldura extremă doboară recorduri în estul Chinei

Părți întregi din estul Chinei au fost cuprinse sâmbătă de un val de căldură toridă, temperaturile atingând niveluri record în unele zone.

China se confruntă cu o vară de vreme extremă, cu o căldură neobișnuită care arde părți din nord și est, în timp ce ploile torențiale au provocat inundații și alunecări de teren în regiunile centrale și sudice.

Țara este cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră din lume, despre care oamenii de știință spun că favorizează încălzirea globală și fac ca fenomenele meteorologice extreme să fie mai frecvente și mai intense.

Mercurul a urcat la 41,9 grade Celsius în orașul Hangzhou din est, sâmbătă, potrivit biroului meteorologic citat de AFP.

Cifra „a depășit recordul pentru cea mai ridicată temperatură a aerului din oraș din istoria observațiilor", se arată în raport. Recordul anterior a fost de 41,8C în august 2022.

Hangzhou, capitala bogatei provincii Zhejiang, are 12,5 milioane de locuitori și este cunoscut ca un important centru tehnologic.

Orașul Zhuji a înregistrat o temperatură maximă zilnică de 42,3C.

În Shanghai mercurul termometrelor a sărit de 40 de grade Celsius sâmbătă, apropiindu-se de nivelul record de 40,9 grade Celsius.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: China căldură record