Revista medicală britanică The Lancet acuză agenţiile umanitare prezente în Haiti după devastatorul cutremur că folosesc tactici "dezgustătoare" de tip corporatist, într-o bătălie inutilă pentru a atrage fonduri, în timp ce operaţiunile de ajutorare a populaţiei se desfăşoară haotic.
Situaţia din Haiti rămâne "haotică, devastatoare şi lipsită de coordonare", iar agenţiile umanitare se implică într-o concurenţă inutilă, asemănătoare cu cea a marilor corporaţii, prin tacticile folosite pentru obţinerea de fonduri. În Haiti acţionează peste 500 de agenţii umanitare, iar la Port-au-Prince aterizează zilnic câte 150 de avioane, care aduc provizii ce se acumulează în hangarele şi în apropierea aeroportului. Aşa că, deşi accesul avioanelor cu ajutoare se face acum foarte uşor în zonele lovite de cutremurul devastator de acum o săptămână şi jumătate în care, potrivit unor surse diferite, numărul morţilor ar fi între 75.000 şi 112.000 de oameni, împărţirea acestor ajutoare a devenit un coşmar.
Un specialist în organizarea transporturilor cu ajutoare pe aeroport a sintetizat întreaga situaţie astfel: "Ar trebui să vedeţi circul care a sosit în oraş!"... "Contaminate de politici interne de forţă şi caracteristici dezgustătoare, specifice multora dintre marile corporaţii, agenţiile sunt obsedate de strângerea de bani prin propriile apeluri", scrie The Lancet. Dar reprezentanţii din Haiti ai agenţiilor umanitare au dezminţit categoric aceste acuzaţii. "E absolut fals să se spună despre noi că avem intenţii rele. Punct!", le-a răspuns ziariştilor purtătorul de cuvânt al Oxfam, explicându-le că "acolo s-a produs un dezastru, iar operaţiunile de ajutorare iau mult timp".
VINDECĂRI PRIN ATINGERE
La haosul din Porte-au-Prince se adaugă şi "miniştrii voluntari" ai Bisericii Scientologice, care au venit să dea şi ei o mână de ajutor. Ei practică vindecarea "prin atingere" pentru "reconectarea sistemului nervos". În curtea spitalului din oraş, care a fost extins prin corturi în aer liber, ei îi vindecă pe răniţi, în special pe cei cu braţele şi picioarele afectate, atingându-i cu mâinile, prin mângâieri uşoare. Unii "pacienţi" au povestit că au început deja să îşi simtă membrele ce erau paralizate şi că s-au liniştit. Alţi scientologi împart antibiotice bolnavilor cu răni, spunând că aşa i-au învăţat medicii să facă. Numai că medicii habar nu au cine sunt şi ce fac "miniştrii scientologi" acolo...
Citește pe Antena3.ro