Raportul definitiv al comisiei ONU care a studiat efectele schimbării climatice recomandă renunţarea completă la combustibilii fosili până la sfârşitul acestui secol, dacă omenirea vrea să evite o creştere a temperaturilor medii de peste două grade Celsius, ceea ce ar avea efecte catastrofale pentru specia noastră.
Comisia Interguvernamentală privind Schimbarea Climatică (IPCC) spune în raport că este posibilă din punct de vedere tehnic şi economic evitarea creştererii temperaturilor medii cu peste două grade Celsius, însă pentru acest lucru este nevoie de o voinţă politică unitară din partea guvernelor lumii.
Comisia recomandă folosirea tot mai redusă a combustibililor fosili şi eliminarea lor completă până în anul 2100.
"Avem puţin timp până când fereastra care ne permite să nu depăşim o creştere de două grade Celsius a temperaturilor medii globale să se închidă", a declarat preşedintele comisiei, Rajendra Pachauri.
"Pentru a avea o şansă să evităm o creştere de peste două grade Celsius, la costuri rezonabile, utilizarea de combustibili fosili ar trebui să scadă la 40% faţă de cât e în prezent până în 2050 şi la zero până în 2010", a spus Pachauri.
Punctele cheie ale raportului sunt următoarele:
* Multe din schimbările climatice observate din 1950 şi până în prezent nu au un precedent în ultimele milenii;
* Atmosfera şi oceanele s-au încălzit, cantitatea de zăpadă şi gheaţă la nivel global s-a micşorat, iar nivelul mărilor şi oceanelor a crescut;
* Emisia de gaze cu efect de seră care are drept cauză activitatea umană se află în prezent la un maximum istoric. Concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă este la cel mai ridicat nivel în ultimii 800.000 de ani;
* Aciditatea oceanelor a crescut cu 26% de la începutul erei industriale din cauza dioxidului de carbon;
* Este "extrem de plauzibil" ca încălzirea globală să fie rezultatul emisiilor de gaze de seră provocate de activitatea umană.