x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Consiliul Europei consideră că restricțiile anti COVID-19 au afectat democrația

Consiliul Europei consideră că restricțiile anti COVID-19 au afectat democrația

11 Mai 2021   •   17:16
Consiliul Europei consideră că restricțiile anti COVID-19 au afectat democrația

Restricţiile impuse de statele UE pentru a limita răspândirea pandemiei de COVID-19 au afectat democrația, arată un raport al Consiliului Europei, scrie DPA.

Deși acțiunile decise de guverne au fost legitime, acestea au redus libertățile cetățenilor "în moduri care ar fi inacceptabile în vremuri normale", a arătat secretarul general Marija Pejcinovic Buric.
"Pericolul este ca această cultură democratică a noastră să nu se recupereze pe deplin", a avertizat aceasta.

Una dintre cele mai lungi perioade de izolare a populației în care a fost impusă de Irlanda la sfârșitul lunii decembrie și s-a terminat pe 19 mai. 

Consiliul Europei susţine că "restricţiile şi măsurile legate de COVID-19  trebuie să fie necesare şi proporţionale, dar şi limitate ca durată". Acestea sunt permise doar dacă sunt "legale, nediscriminatorii și proporţionale cu nevoia de a proteja sănătatea şi siguranţa publică".

Totodată, femeile sunt mai vulnerabile la violenţa domestică, atacurile împotriva migranţilor s-au înmulţit iar independenţa justiției nu a fost garantată în unele ţări". Mai mult, restrucțiile au dus la cenzură, persoanele care au criticat și au manifestat împotrivă suferind represalii şi fiind reduse la tăcere.

×
Subiecte în articol: pandemie democraţie restricţii