Copiii românilor din Ungaria nu mai vorbesc româneşte nici măcar în familie

28 Sep 2008 • 00:00

Comunitatea românilor din Ungaria are câteva mii de oameni, cei mai mulţi fiind stabiliţi în oraşul Gyula, iar reprezentanţii bisericii şi ai Autoguvernării româneşti pe ţară fac eforturi pentru păstrarea identităţii, în condiţiile în care copiii de aici nu mai vorbesc româneşte nici în familie.

Oraşul Gyula, situat în sudul Ungariei, la câţiva kilometri de graniţa cu judeţul Arad, este considerat principalul centru al comunităţii etnicilor minoritari români din Ungaria, în localitate avându-şi sediile cele mai importante instituţii şi asociaţii ale acestei comunităţi: Autoguvernarea pe ţară a românilor din Ungaria, Uniunea Culturală a Românilor, Centrul de Documentare şi Informare a Românilor, Institutul Cultural al Românilor, precum şi alte fundaţii şi asociaţii reprezentative.

Tot în Gyula se află şi singura instituţie de învăţământ cu predare în limba română la nivel liceal din Ungaria - Liceul "Nicolae Bălcescu", dar şi cele mai importante publicaţii de limbă română: săptămânalul "Foaia românească" şi publicaţia lunară "Cronica".

Reprezentantul Autoguvernării româneşti, Tiberiu Juhasz, a povestit jurnaliştilor veniţi într-o vizită de documentare organizată de Centrul Regional PER pentru Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, că potrivit ultimului recensământ, din 2001, în Ungaria erau declaraţi 10.740 de români, iar peste 8.500 dintre ei erau vorbitori de limbă română. Potrivit estimărilor, în această ţară ar trăi însă între 15.000 şi 20.000 de români. Numai în Oraşul Gyula, care numără circa 35.000 de oameni, sunt în jur de 7.500 de membri ai comunităţii româneşti.

Tiberiu Juhasz susţine că prima prezenţă românească în Ungaria datează din secolul XIII, însă o prezenţă masivă a acestei comunităţi a apărut abia în secolul XV.

Majoritatea românilor stabiliţi în Ungaria sunt creştini ortodocşi, în Gyula existând şi Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, care face parte din Mitropolia Banatului.

„Avem 21 de parohii în care slujesc 11 preoţi de mir, unii născuţi în Ungaria, cu cetăţenie maghiară şi care au făcut studii de teologie în România, iar alţii au venit ca misionari ca să slujească la parohiile româneşti din Ungaria. În 1999 a venit aici primul episcop. (...) Majoritatea parohiilor se întind de-a lungul graniţei cu România, pentru că au rămas aici după trasarea graniţelor în anul 1920. Mai avem parohii româneşti şi în Budapesta, la Szegedin, în Cenadul românesc, precum şi în Bihorul unguresc”, a explicat episcopul Siluan Mănăilă.

Catedrala episcopiei din Gyula are o vechime de 200 de ani şi a fost construită de creştinii şi credincioşii români stabiliţi acolo, fiind foarte aproape de vechea cetate a Gyulei. Clădirea episcopiei, ca şi a altor biserici româneşti din Ungaria, necesită reparaţii importante, precum şi refacerea picturii, însă banii sunt greu de obţinut.

„Biserica ar trebui să sprijine în continuare clădirile bisericilor, pentru că în multe dintre ele avem probleme cu restaurarea. Numai reparaţiile din catedrală necesită câteva milioane bune de forinţi. Sunt multe biserici care au nevoie de sprijin şi, din păcate, din partea credincioşilor, sprijinul financiar este prea mic pentru a putea rezolva problema aceasta. Statul maghiar ne ajută, dar nu în privinţa restaurării. Mai sunt programe europene pe care încercăm să le accesăm, dar şi aici sunt probleme pentru că multe dintre ele sunt mai degrabă pentru refacerea punctelor turistice, decât pentru clădiri bisericeşti”, a precizat episcopul român.

Reprezentantul bisericii româneşti a vorbit şi despre pericolul pierderii identităţii, acesta recunoscând că numărul credincioşilor care vin la biserică în fiecare duminică nu este foarte mare. Potrivit episcopului Siluan Mănăilă, la slujbele ţinute în limba română în fiecare duminică participă între 30 şi 60 de credincioşi, o posibilă explicaţie fiind numărul redus al românilor din comunitatea de acolo.

Totodată, reprezentantul bisericii recunoaşte că mulţi dintre cei stabiliţi acolo au renunţat să mai vorbească româneşte.

„Chiar dacă mulţi nu mai vorbesc româneşte, cel puţin şi-au păstrat conştiinţa faptului că ei sunt români, iar bisericile româneşti de aici sunt poate cel mai important lucru în viaţa lor şi a familiilor lor. În anumite localităţi, situaţia economică a oamenilor s-a dezvoltat, dar din punct de vedere spiritual ei pot câştiga din păstrarea legăturilor cu România. Sunt copii care termină aici studiile şi obţin apoi burse, prin ambasadă, în România. Aceasta e situaţia cea mai fericită pentru că învaţă româneşte, se integrează în mediul universitar. Este una din cele mai importante căi de păstrare a identităţii româneşti”, consideră episcopul.

De altfel, pericolul pierderii identităţii nu este prezent doar în Gyula. Întreaga minoritatea românească din Ungaria pare să-şi uite limba, deoarece copiii nu mai vorbesc româneşte nici măcar în familie, mai ales că acestea, de obicei, sunt mixte. Astfel, şcoala este singurul loc unde aceştia pot dobândi măcar cunoştinţe minime de limbă maternă. Însă nici situaţia şcolilor româneşti de acolo nu este printre cele mai fericite, instituţiile confruntându-se cu probleme financiare şi fiind de multe ori în pericol de desfiinţare sau comasare.

”Cheltuielile pentru funcţionarea şcolilor trebuie să fie acoperite din bugetul administraţiei locale. Astfel, anual, fiecare instituţie primeşte o anumită sumă calculată pe cap de copil. Daca sunt puţini elevi, banii alocaţi nu acoperă cheltuielile decât în proporţie de 50-60 la sută şi atunci, în fiecare an, Autoguvernarea românească pe ţară este şantajată că dacă nu contribuie cu fonduri vor desfiinţa şcoala sau că o vor comasa cu alta din satul vecin”, a explicat şeful oficiului Autoguvernării, Tiberiu Juhasz.

În Ungaria funcţionează mai multe şcoli bilingve în 12 localităţi, în aceste instituţii o parte a materiilor predându-se în limba minorităţii, iar altă parte în maghiară. De asemenea, mai există unităţi de învăţământ în care limba română se predă doar ca obiect de studiu.

În şcoala românească din Bătania învaţă 57 de elevi. Directorul unităţii de învăţământ, Iulia Olteanu, a explicat că învăţământul românesc s-a confruntat cu probleme între cele două războaie, nu din cauza faptului că nu erau copii, ci pentru că nu erau dascăli cunoscători de limba română. Şcoala românească şi-a reluat activitatea din 1945, sub formă de şcoală de stat.

“În funcţie de nivelul clasei la limba română, şcoala decide în ce proporţie şi la ce materii foloseşte limba maternă. Sunt unele discipline, spre exemplu fizica, ce nu pot fi predate în română, pentru că este greu de înţeles şi în ungureşte. Vorbim româneşte la sport, muzică, desen, limba română sau la geografie şi chiar matematică. Totodată, avem mai multe activităţi româneşti extraşcolare: dansuri populare româneşti, cerc dramatic. Nu avem ca disciplină istoria României, ci doar cultură românească”, a declarat Iulia Olteanu.

Directorul şcolii româneşti din Bătania a precizat că la instituţia pe care o conduce, proaspăt refăcută, vin atât copii de origine română cât şi din familii mixte sau chiar şi maghiari. În ultima perioadă, mai multe familii de români s-au stabilit acolo, dar şi-au păstrat locul de muncă în Arad şi au preferat să păstreze şi şcoala copiilor tot în România.

“Dacă ar veni mai mulţi, ne-am întări bazele şi poate s-ar comunica mai mult româneşte. Copiii care au venit pe parcurs la noi, fără să ştie deloc româneşte, învaţă limba dar nu vorbesc pentru că le e mai uşor în ungureşte”, spune cu regret directorul Olteanu.

Potrivit cadrului didactic, mai multe sute de familii de români s-au mutat în ultimul timp în Bătania, dar este vorba de pensionari sau de oameni care şi-au luat case fără să locuiască acolo. Preţul unei case variază între opt şi zece milioane de forinţi, deşi cu câţiva ani în urmă era doar două - trei milioane. Localnicii cred că românii sunt cei care au ridicat valoarea caselor din Bătania.

“Am înţeles că ar fi vreo 400 de familii. Şcoala noastră ar fi avantajată dacă ar veni mai mulţi copii români, pentru că limba românească ar fi mai vie. Majoritatea copiilor de aici nici în familie nu mai vorbesc româneşte. Transmiterea firească a limbii, nu mai are loc”, a explicat Iulia Olteanu.

Referitor la numărul copiilor care învaţă în şcoala pe care o conduce, ea susţine că nu e deloc neînsemnat.

“Ca să înţelegeţi, 57 de copii la şcoală, deşi pare puţin, nu este, pentru că între 50 şi 60 de copii se nasc aici anual şi sunt trei şcoli: una maghiară (care are 420 de copii, deşi în urmă cu zece ani erau 800), iar în cea română acu zece ani erau 24 de copii. Şi acum avem clase cu doi copii, clasa a IV-a şi a VI-a. Oraganizăm în aceste două clase predare simultană la anumite materii, precum muzică, desen, sport”, a mai spus directorul instituţiei.

În şcoala din Bătania sunt 11 cadre didactice şi doar două nu ştiu româneşte. În opinia Iuliei Olteanu, şcolile minorităţilor trebuie să funcţioneze ca instituţii independente pentru că în momentul în care ar fi comasate ca specialitate cu o şcoală care aparţine majorităţii, aceasta şi-ar pierde identitatea culturală şi toate dedesubturile necesare păstrării ei.

Pericolul pierderii identităţii ameninţă întreaga comunitate de români din Ungaria, singura cale de păstrare a tradiţiilor şi limbii române vii fiind, în opinia reprezentanţilor românilor de aici, păstrarea bisericilor şi şcolilor româneşti.