Premierul Canadei, Stephen Harper, a ameninţat luni Rusia că va fi exclusă din G8 dacă nu pune capăt imediat ocupării peninsulei ucrainene Crimeea, anunţă AFP, citată de Agerpres. Stephen Harper a declarat în cursul unui briefing de presă televizat că 'recentele acţiuni ale preşedintelui Vladimir Putin izolează Rusia atât pe plan diplomatic, cât şi economic şi o pun în situaţia excluderii complete din G8'.
Canada a făcut astfel ecou unui avertisment lansat duminică dimineaţă de secretarul de stat american, John Kerry, care a subliniat că excluderea Moscovei din G8 este avută în vedere dacă Rusia continuă 'invadarea' Peninsulei Crimeea.
Duminică, ţările membre ale G7 au condamnat în unanimitate 'încălcarea clară' a suveranităţii Ucrainei de către Moscova şi au anunţat suspendarea pregătirilor în vederea summitului grupului celor mai industrializate opt state, prevăzut să se desfăşoare în iunie la Soci.
Pe de altă parte, premierul canadian a discutat la telefon luni cu omologul său ucrainean, Arseni Iaţeniuk. Stephen Harper i-a reafirmat sprijinul său şi dorinţa de a 'asista Ucraina în cursul acestei importante şi dificile perioade de tranziţie'.