x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum luptă grecii contra privatizării? Taie curentul electric, în plin sezon turistic!

Cum luptă grecii contra privatizării? Taie curentul electric, în plin sezon turistic!

04 Iul 2014   •   13:41
Cum luptă grecii contra privatizării? Taie curentul electric, în plin sezon turistic!

În plin sezon turistic, Grecia se pregăteşte să-şi dezgheţe produsele din congelatoare şi să stea la lumina lumânării, căci angajaţii companiei de stat din domeniul electricităţii DEI (PPC) au lansat o grevă de 48 de ore pentru a protesta faţă de planurile guvernamentale de privatizare a companiei !
De joi, în mai multe regiuni ale ţării au fost înregistrate întreruperi ale curentului electric. Deşi nu se aşteaptă ca greva să provoace o pană de curent la nivel naţional, majoritatea zonelor ţării vor fi lipsite de curent la un anumit moment al zilei.

Statul deţine 51% dintre acţiuni la compania care a procedat deja la întreruperi ale curentului electric în mai multe oraşe de provincie, dar nu şi în insulele turistice şi marile oraşe, potrivit unei liste a regiunilor afectate pe care a dat-o publicităţii. Deocamdată !

Protestul a fost declanşat de principalul sindicat al operatorului Genop-DEI, din cauza a ceea ce numeşte “vânzării bunului public şi jefuirii bogăţiilor naţionale”.

Premierul grec Antonis Samaras, al cărui Guvern de coaliţie, condus de conservatori, a fost forţat să întreprindă reforme dureroase sub auspiciile acordurilor de salvare internaţionale, a declarat că va merge înainte cu privatizarea.

Ministrul Mediului şi Energiei, Yannis Maniatis, a dat asigurări la postul de radio Skai că “toate procedurile necesare vor fi iniţiate pentru a se putea evita o pană totală în ţară, unde temperaturile au atins şi depăşit 34 de grade”.

Parlamentul urmează să se pronunţe cu privire la vânzare săptămâna viitoare, proiectul de lege privind crearea unei companii private care să deţină controlul asupra a 30% dintre uzinele sau minele DEI urmând să fie votat în procedură de urgenţă într-o şedinţă specială.

Decizia se înscrie în cadrul programului privatizării companiilor publice, impus de troica creditorilor – UE, BCE şi FMI – şi de problemele pieţei energetice, dominate de decenii de DEI.

Alexis Tsipras, liderul principalului partid de opoziţie al Stângii radicale Syriza, a solicitat un referendum privind această privatizare, apreciind că vânzarea DEI este o “crimă naţională şi economică”.

Protestele nu sunt doar la adresa “suprimării a mii de locuri de muncă”, a afirmat acesta miercuri, în cadrul unei vizite la o unitate a DEI din Amyntaio. “Este vorba, de asemenea, despre o chestiune de securitate energetică a ţării”, a precizat Tsipras. (I.D)
 

×
Subiecte în articol: grecia criza grecia