x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Data ieșirii Marii Britanii din UE ar putea fi amânată cu câteva săptămâni

Data ieșirii Marii Britanii din UE ar putea fi amânată cu câteva săptămâni

26 Ian 2019   •   14:00
Data ieșirii Marii Britanii din UE ar putea fi amânată cu câteva săptămâni

Data la care Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană ar putea fi amânată cu câteva săptămâni pentru a da timp Parlamentului să adopte legislaţia, a declarat sâmbătă pentru BBC Andrea Leadsom, preşedintele Camerei Comunelor, cel mai important oficial britanic care a lansat o astfel de idee, relatează Reuters. 

Marea Britanie urmează să părăsească Uniunea Europeană pe 29 martie, însă acordul negociat de premierul Theresa May cu Bruxellesul a fost respins de parlamentari, lăsând deschisă posibilitatea unui Brexit fără acord. 

Parlamentul britanic va vota marţi o serie de amendamente, în condiţiile în care Marea Britanie se confruntă cu cea mai gravă criză politică din ultima jumătate de secol, încercând să stabilească cum, sau chiar dacă, va părăsi proiectul european la care a aderat în 1973. 

"Putem să adoptăm legislaţia şi cred că, în ciuda tuturor dificultăţilor, avem o relaţie foarte puternică cu prietenii şi vecinii noştri din UE şi sunt absolut sigură că, dacă vom avea nevoie de câteva săptămâni în plus, atunci acest lucru este posibil", a declarat Andrea Leadsom pentru BBC.

Răspunzând întrebării dacă acest lucru ar însemna extinderea perioadei de negociere aferente articolului 50, Leadsom a declarat pentru BBC: "Nu înseamnă în mod necesar asta. Cred că trebuie să ne gândim cu atenţie. Însă, aşa cum stau lucrurile, simt că noi putem, cu sprijinul celor două Camere - Camera Comunelor şi Casa Lorzilor - cu bunăvoinţă şi determinare, să adoptăm legislaţia în timp util".

O purtătoare de cuvânt a cabinetului premierului May a declarat că poziţia guvernului nu s-a schimbat. 

"Nu avem în vedere o prelungire a articolului 50 şi suntem angajaţi să facem tot ce este necesar pentru a avea totul gata pentru momentul în care părăsim UE pe 29 martie", a spus oficialul britanic.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: brexit Marea Britanie ue