x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Deocamdată frigem curcanul. Ajutorul vine pe urmă

Deocamdată frigem curcanul. Ajutorul vine pe urmă

de Mihaela Biliovschi    |    27 Noi 2008   •   00:00

Corespondenţă din Washington



Un nou comitet pentru salvarea economiei a fost înfiinţat de Barack Obama şi anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă. Obama a spus că ”ajutorul e pe cale să apară” şi că noua echipă lucrează deja la un plan de salvare a economiei. Deocamdată, preşedintele ales a îndemnat ziariştii să ceară ”sfat” de la noua echipă de economişti despre prepararea curcanului  de Ziua Recunoştinţei.

Trei conferinţe de presă în trei zile, iar şansele sunt ca Barack Obama să aibă mult mai multe apariţii media de acum înainte, în situaţia în care simptomele economiei americane se acutizează. Din nou, foarte puţine detalii despre cum are de gând preşedintele ales să salveze ţara din dezastru.

UNDE-I SCHIMBAREA.  Obama a anunţat miercuri înfiinţarea unui comitet de sfat pentru recuperarea economiei. Economistul Paul Volcker, la vârstă de 81 de ani, a fost ales de Obama pentru a servi ca director comitetului. ”Paul Volcker are o carieră lungă şi distinsă în serviciul adus ţării”, a comentat preşedintele-ales. Când un jurnalist de la CNN l-a întrebat, la finalul conferinţei, cum intenţionează să ”schimbe” politica de la Washington când se înconjoară cu oameni care au fost prezenţi pe scena politică a Capitalei atât de mult timp, Barack Obama a devenit iritat, a încercat să mascheze cu o glumă, eşuată, apoi a ieşit din situaţie prin schimbarea subiectului.

 Aparent, Paul Volcker are rădăcini adânci în clica de la Washington, acestuia i se alătură Hillary Clinton, care are toate probabilităţile să obţină funcţia deţinută actualmente de Condi Rice, secretar de Stat. Alţi membri din echipa sa economică sunt ştiuţi ca prezenţe constante în Washington DC. Volcker este asociat deasemenea cu criza economică din anii 1980, când măsurile luate de el a trimis economia în una dintre cele mai dureroase recesiuni ale naţiunii.

Obama a spus că noi membri vor fi anunţaţi în zilele următoare, dar că americanii să nu piardă răbdarea pentru că ”ajutorul e pe cale să apară”.

Comitetul, a spus Obama, va fi tras la răspundere pentru rezultatele aduse. Planurile propuse de economiştii preşedintelui pentru resuscitarea economiei vor fi monitorizate îndeaproape şi membrii comitetului vor trebui să dea explicaţii pentru fiecare iniţiativă.

×
Subiecte în articol: externe obama