VEŞTI BUNE ● Constatarea secretarului general al CE, Catherine Day, despre România
"Este evident că sînteţi înapoi pe drumul cel bun", i-a spus Secretarul
General al Comisiei Europene, Catherine Day, ministrului român al
Justiţiei, Cătălin Predoiu, la finalul întrevederii de la Bruxelles.
VEŞTI BUNE ● Constatarea secretarului general al CE, Catherine Day, despre România
"Este evident că sînteţi înapoi pe drumul cel bun", i-a spus Secretarul General al Comisiei Europene, Catherine Day, ministrului român al Justiţiei, Cătălin Predoiu, la finalul întrevederii de la Bruxelles.
Reuniunea a avut ca temă mecanismul de cooperare şi verificare în domeniul reformei justiţiei şi a luptei împotriva corupţiei. La conferinţa de presă la Bruxelles, împreună cu şeful misiunii permanente a României, ambasadorul Mihnea Motoc, ministrul ne-a prezentat concluziile discuţiilor purtate cu Catherine Day şi cu experţi ai Comisiei.
"Am încredere că Raportul Comisiei Europene va fi pe deplin obiectiv, va fi un raport care va înregistra nu doar problemele reformei justiţiei româneşti, ci şi progresele realizate în ultimele luni pe toate cele patru condiţionalităţi. Sînt convins că Raportul va fi echilibrat, un raport care va nota atît diferenţele existente între condiţionalităţile din mecanismul nostru de verificare, cît şi diferenţele dintre condiţionalităţile noastre şi ale celuilalt stat monitorizat", a declarat Predoiu, precizînd că i-a asigurat pe experţii CE că România este decisă să continue reformele "dincolo de publicarea acestui raport" şi că a prezentat cu seriozitate măsurile şi politicile pentru perioada următoare. "Noi trebuie să facem reforma în justiţie, în primul rînd pentru că societatea românească are nevoie de această reformă, de o justiţie în care toată lumea să aibă încredere, o justiţie în care, chiar dacă pare doar idealist, adevărul să fie cuprins în fiecare decizie a judecătorilor români", a precizat Predoiu.
RUGĂMINTE SPECIALĂ. "Am arătat că există mari diferenţe între realitatea justiţiei din 2007 si realitatea prezentă", a continuat Predoiu, prezentînd evoluţiile Agenţiei Naţionale de Integritate, care este operaţională, iar în scurt timp, "pe deplin operaţională", precum şi progresele realizate în elaborarea Codurilor, care ar urma să fie trimise Parlamentului în toamnă. El a precizat că trebuie să conştientizăm că monitorizarea nu încetează "pînă cînd nu înfăptuim deplina operaţionalizare a ANI, elaborarea Codurilor, precum şi progrese privind celelalte două condiţionalităţi legate de combaterea corupţiei".
JUMĂTATEA PLINĂ. Ministrul Predoiu a dat cîteva lămuriri: "Cînd am preluat acest mandat, la Ministerul de Justiţie situaţia era de aşa natură, încît în orice discuţie despre starea sistemului judiciar românesc se menţiona activarea clauzei pe Justiţie. Observ că subiectul nu mai e de actualitate în viziunea unor comentatori, dar în acelaşi timp sînt şi eu de acord că menţinerea monitorizării trebuie să ne pună pe toţi cei responsabili cu situaţia sistemului judiciar, într-o stare de permanentă operaţionalizare şi, de ce nu, alertă. Tradiţia juridică a ţării noastre şi obligaţiile asumate de România o dată cu aderarea la UE, ne obligă să finalizăm cît mai repede aceste reforme, astfel încît ridicarea monitorizării să fie o consecinţă firească". La rîndul său, Catherine Day a dat asigurări că experţii şi oficialii Comisiei Europene vor fi pe deplin obiectivi.
Citește pe Antena3.ro