Punerea sub acuzare a lui Trump ar constitui evenimentul culminant al unei saga derulate ani de zile, care cuprinde infidelitate conjugală, afaceri financiare sordide și, acum, prima acuzație penală din istorie împotriva unui fost președinte american.
Un astfel de scenariu ar testa, de asemenea, un Partid Republican deja divizat în privința susținerii lui Trump în lupta pentru Casa Albă, de anul viitor, din cauza eforturilor disperate ale miliardarului de a contesta rezultatul alegerilor pierdute în 2020. Deocamdată, numeroși lideri republicani din Congres au făcut scut în jurul celui pe care sondajele îl creditează în prezent cu prima șansă în bătălia prezidențială din 2024 și au amenințat cu investigații asupra anchetatorilor lui Trump.
La rândul lui, fostul președinte neagă orice abatere și a calificat ancheta procuraturii din Manhattan drept o acțiune motivată politic.
Miezul anchetei
Marele juriu investighează implicarea lui Trump într-o plată de 130.000 de dolari făcută în 2016 actriței porno Stormy Daniels pentru a o împiedica să facă publică o întâlnire sexuală pe care aceasta susține că a avut-o cu miliardarul american cu ani în urmă.
Avocatul lui Trump, Michael Cohen, a plătit-o pe Daniels, al cărei nume real este Stephanie Clifford, prin intermediul unei firme-fantomă, înainte ca aceasta să fie rambursată de fostul președinte al SUA, a cărui companie, „Trump Organization”, a înregistrat plata drept „cheltuială legală”.
Anterior, la începutul anului 2016, Cohen aranjase, de asemenea, ca fostul fotomodel „Playboy” Karen McDougal să primească 150.000 de dolari de la editorul tabloidului „The National Enquirer”, care apoi a mușamalizat povestea ei. Trump neagă că ar fi făcut sex cu vreuna dintre cele două femei.
Apoi, compania lui Trump a majorat rambursarea lui Cohen în privința plății lui Daniels pentru a amortiza plățile fiscale, susțin procurorii federali, care au depus acuzații penale împotriva avocatului, în 2018, în legătură cu sumele de bani primite. În total, Cohen a primit 360.000 de dolari, plus un bonus de 60.000 de dolari.
Cohen a pledat vinovat de încălcarea legii federale privind finanțarea campaniilor electorale în legătură cu plățile. Procurorii federali afirmă că plățile au reprezentat un ajutor ilegal, nedeclarat, pentru campania lui Trump. Ei au refuzat să depună însă acuzații contra lui Trump însuși.
După toate aparențele, echipa procurorului districtual din Manhattan, Alvin Bragg, încearcă să afle dacă fostul președinte american sau altcineva a comis infracțiuni în statul New York, prin aranjarea plăților sau prin modul în care acestea au fost contabilizate pe plan intern de către „Trump Organization”.
Departamentului de Justiție interzice punerea sub acuzare, la nivel federal, a unui președinte în exercițiu. La doi ani de la încheierea mandatului, Trump nu se mai bucură de acest scut juridic, iar cazul din New York nu este, oricum, o anchetă federală. Altfel spus, miliardarul american poate fi pus sub acuzare.
Importanța marelui juriu
Un mare juriu este format din membri ai comunității, la fel ca un juriu de judecată. Spre deosebire de juriile din procese, marile jurii nu decid dacă cineva este vinovat sau nu. Acestea hotărăsc doar dacă există suficiente dovezi pentru ca cineva să fie acuzat. Marile jurii există în sistemul judiciar federal și în multe state.
Procedurile sunt închise publicului, inclusiv presei. Nu este prezent niciun judecător și nici cineva care să reprezinte acuzatul.
Procurorii cheamă și interoghează martorii, iar marii jurați pot, de asemenea, să pună întrebări. În New York, persoana care ar putea fi pusă sub acuzare poate cere un anumit martor, deși acest lucru este la latitudinea marilor jurați.
Marile jurii din New York sunt formate din 23 de persoane. Cel puțin 16 trebuie să fie prezente pentru a asculta probe sau pentru a delibera. Douăsprezece trebuie să fie de acord că există suficiente probe pentru a emite un act de acuzare. Marele juriu poate, de asemenea, să constate că nu există suficiente dovezi ale unei infracțiuni sau să îi indice procurorului să depună acuzații mai puțin grave.
Reguli vechi de secole au ținut marile jurii și activitatea lor departe de ochii lumii, pentru a proteja reputația persoanelor care, în cele din urmă, nu sunt acuzate, pentru a încuraja martorii reticenți să depună mărturie, pentru a împiedica fuga celor care urmează să fie inculpați și pentru a se proteja de presiuni externe.
Marile jurii sunt de multă vreme criticate ca fiind simple unelte prin care decizia procurorilor este aprobată. Un fost judecător din New York, Sol Wachtler, este deseori citat prin remarca sa celebră, potrivit căreia procurorii ar putea convinge un mare juriu „să pună sub acuzare un sendviș cu șuncă”. De cealaltă parte, susținătorii existenței marelui juriu afirmă că acesta este o garanție esențială împotriva urmăririlor penale motivate politic.
Martori-cheie
Unul dintre ultimii martori chemați în instanță a fost Robert Costello, cândva consilier juridic al lui Cohen, martorul-cheie al guvernului în această anchetă.
Între timp, cei doi bărbați s-au certat, iar Costello afirmă acum că deține informații ce ar putea submina credibilitatea lui Cohen și ar contrazice actualele declarații incriminatoare ale avocatului despre Trump.
Costello a contactat un avocat al lui Trump, spunând că are informații care l-ar putea disculpa pe Trump. Avocatul fostului președinte a comunicat acest lucru biroului procurorului districtual, care, săptămâna trecută, l-a invitat pe Costello să depună mărturie.
El s-a prezentat la începutul acestei săptămâni în fața juraților, sistemul judiciar asigurându-se astfel că marele juriu are posibilitatea de a lua în considerare mărturii sau probe ce ar putea slăbi argumentele pentru punerea sub acuzare.
Trump a fost, de asemenea, invitat să depună mărturie, dar avocatul său a declarat că fostul președinte nu intenționează să participe.
Implicații politice
Cel puțin de ochii lumii, Trump susține că acuzațiile l-ar ajuta, de fapt, în competiția prezidențială din 2024. Aliatul lui de nădejde, Lindsey Graham, senator de Carolina de Sud, a declarat, recent, că procurorul Bragg „a făcut mult pentru a-l ajuta pe Donald Trump să fie ales".
Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, un posibil contracandidat al lui Trump pentru nominalizarea republicană în cursa pentru Casa Albă, critică ancheta, pe care o consideră motivată politic, ca fiind „fundamental greșită”. El îi dă însă fostului președinte și una dintre primele sale lovituri, printr-o glumă care, probabil, va ascuți rivalitatea dintre ei.
DeSantis a precizat că el, personal, nu știe „ce se întâmplă atunci când se plătesc bani pentru a cumpăra tăcerea unei vedete porno în privința unei presupuse aventuri”.
Și alți potențiali rivali interni ai lui Trump, dornici să convingă alegătorii republicani că este timpul să-l dea uitării pe fostul președinte, se confruntă însă cu faptul că acesta rămâne cea mai populară figură din partid.
În timpul unei vizite în Iowa, fostul vicepreședinte Mike Pence a calificat ideea de a pune sub acuzare un fost președinte drept „profund tulburătoare”.
Asa Hutchinson, fost guvernator al statului Arkansas, care se gândește la propria sa candidatură pentru 2024, a declarat că nu se așteaptă ca Trump să se retragă din cursă, după o eventuală punere sub acuzare, deși acesta ar fi un lucru „corect”.
Fostul guvernator al Carolinei de Sud, Nikki Haley, un candidat declarat al republicanilor, care a fost și ambasador la ONU în timpul mandatului lui Trump, a declarat luni, la „Fox News”, că strategia lui Bragg este o încercare de a aduna „capital politic”, adăugând: „Nu vrei niciodată să aprobi niciun fel de urmărire penală care este politizată!”.
Spre deosebire de Trump din 2016, care a spulberat ortodoxia politică a establishmentului republican și a remodelat ideologia partidului după propria imagine, Trump nu contribuie însă astăzi cu nimic nou la agenda Partidului Republican, iar această realitate s-ar putea întoarce în curând împotriva fostului președinte.
Mai mult, ancheta din New York se numără printre numeroasele probleme juridice cu care se confruntă Trump. Departamentul de Justiție investighează păstrarea de către acesta a unor documente guvernamentale strict secrete la proprietatea sa din Florida, Mar-a-Lago, după ce a părăsit Casa Albă, precum și posibilele eforturi de obstrucționare a acestei anchete.
De asemenea, anchetatorii federali continuă să investigheze insurecția din 6 ianuarie 2021 și eforturile de a anula alegerile, despre care Trump a afirmat în mod fals că au fost furate.
Revolte, la orizont
Deocamdată nu este clar ce va urma la New York, în eventualitatea unei decizii contra lui Trump. La sfârșitul săptămânii trecute, el declara într-o postare pe rețelele de socializare că se așteaptă să fie reținut marți și și-a îndemnat susținătorii să protesteze față de posibila sa arestare.
Cu toate acestea, nu a existat niciun anunț public cu privire la vreun termen pentru activitatea secretă a marelui juriu. Un purtător de cuvânt al lui Trump a declarat că nu a existat nicio notificare din partea biroului lui Bragg.
Oficialii din cadrul forțelor de ordine au luat deja măsuri de securitate, pregătindu-se pentru posibilitatea unei inculpări în următoarele zile sau săptămâni.
Anna Cominsky, profesor la Facultatea de Drept din New York și fost avocat de apărare penală, declara recent pentru AP că, după părerea ei, avocații lui Trump vor ajunge la o înțelegere cu procuratura pentru a evita spectacolul unei inculpări cu cătușe.
„Există o mare probabilitate ca el să se predea singur, ceea ce înseamnă că nu vom asista la o bătaie la ușa lui, la Mar-a-Lago, la ora 5 dimineața, iar ofițerii nu vor da buzna în casa sa pentru a-l scoate în cătușe.”, a adăugat ea. „El se va prezenta de bunăvoie la biroul procurorului și apoi va fi preluat, i se vor lua amprentele și i se va face o fotografie.”, mai precizează Cominsky.
Ea este însă mai puțin sigură că Trump ar vrea să evite o apariție publică pe marginea punerii sale sub acuzare, care ar avea loc la două zile după decizia oficială. Acela va fi momentul când un judecător enumeră acuzațiile și întreabă dacă acuzatul pledează vinovat sau nevinovat.
„Trump nu se ferește de haos, așa că s-ar putea să vrea să folosească acest lucru în avantajul său.”, a remarcat profesorul.