Thomas Eric Duncan, liberianul bolnav de Ebola diagnosticat în Statele Unite, se află într-o stare foarte gravă, a anunţat sâmbătă spitalul din Dallas unde este internat, preluat de AFP.
"Thomas Eric Duncan este într-o stare foarte gravă", a anunţat spitalul care a precizat că starea lui, considerată până în prezent ca fiind "gravă, dar stabilă", s-a deteriorat.
Bărbatul, care lucra pentru televiziunea NBC pe post de cameraman, a început miercuri să prezinte simptome, resimţind oboseală şi dureri. În urma unei testări de rutină s-a constatat că avea uşoară stare febrilă.
Bărbatul s-a dus într-un centru de îngrijiri al organizaţiei Medici fără Frontiere (MSF) unde a fost supus joi unui test, al cărui rezultat a fost pozitiv.
Acesta este al patrulea american care a fost infectat cu virusul Ebola în Liberia. Ceilalţi trei au fost infectaţi în timp ce lucrau în unităţi medicale pentru organizaţii de caritate. Un al cincilea american a fost infectat în Sierra Leone, dar nu s-a făcut nici o precizare privind identitatea sa.