x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Erdogan își limitează apariţiile electorale din cauza problemelor de sănătate

Erdogan își limitează apariţiile electorale din cauza problemelor de sănătate

de Redacția Jurnalul    |    28 Apr 2023   •   17:30
Erdogan își limitează apariţiile electorale din cauza problemelor de sănătate
Sursa foto: Hepta

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, îşi continuă campania electorală într-o măsură limitată din cauza problemelor de sănătate, transmite vineri dpa.

Potrivit site-ului preşedinţiei, Erdogan a decis să nu fie prezent fizic la inaugurarea unui pod programată vineri la Adana, în sudul ţării.

El va participa totuşi prin teleconferinţă în direct de la biroul său.

Erdogan ratează rar inaugurări de infrastructuri, ocazii cu care îşi face campanie pentru a fi reales la scrutinul ce va avea loc la 14 mai.

Miercuri, nu a fost prezent la deschiderea unei linii de tren de mare viteză la Ankara.

Erdogan desfăşoară o campanie electorală intensă şi are de obicei câte trei apariţii publice pe zi.

Preşedintele turc, în vârstă de 69 de ani, s-a simţit rău marţi seară, cu două săptămâni înaintea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale.

Iniţial a fost nevoit să-şi întrerupă un interviu TV în direct, din cauza unei indispoziţii stomacale, după care a luat o pauză în campanie.

Joi, el şi-a făcut o scurtă apariţie într-o videoconferinţă cu preşedintele rus Vladimir Putin, în care a părut palid.

Ministrul sănătăţii, Fahrettin Koca, a declarat că Erdogan are probleme stomacale şi are nevoie de odihnă.

Sondaje recente prognozează o cursă umăr la umăr între actualul preşedinte şi liderul opoziţiei, Kemal Kiliçdaroglu.

×
Subiecte în articol: Tayyip Erdogan sanatate