x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Exporturi record de produse farma ale Elveției în Federația Rusă

Exporturi record de produse farma ale Elveției în Federația Rusă

de Redacția Jurnalul    |    10 Apr 2023   •   16:15
Exporturi record de produse farma ale Elveției în Federația Rusă
Sursa foto: artisteer/Getty Images/iStockphoto

Medicamentele sunt considerate produse umanitare și sunt exceptate astfel de la sancțiunile occidentale impuse Moscovei. Prin urmare livrările din Elveția au ajuns la niveluri record, scrie AFP.

Schimburile comerciale dintre cele două țări au fost sistate în domeniul ceasurilor și mașinilor dar au crescut livrările de produse farmaceutice din Elveția, potrivit datelor Biroului federal pentru vamă şi securitatea frontierelor (OFDF).

Cu toate acestea, exporturile Elveției către Federația Rusă au ajuns  la 2,9 miliarde de franci elveției, în intervalul martie 2022 - februarie 2023, în scădere de la 3,5 miliarde de franci elveției în perioada anterioară. Cu toate acestea, livrările de produse elvețiene către Moscova au depășit rar 2,9 miliarde de franci în ultimii ani, prin urmare, sancțiunile occidentale nu au afectat activitatea comercială dintre  cele două state. 

Astfel că exporturile de produse farma au crescut cu 40%, până la 2 miliarde de franci elvețieni, de la 1,4 miliarde de franci elvețieni anterior războiului și reprezintă 305 din exporturile Bernei către Rusia. 

"Vânzările în Rusia au fost favorizate de numeroşi factori, printre care afluxul de pacienţi care şi-au amânat tratamentele medicale din cauza pandemiei. Unul dintre factori a fost stocarea de către pacienţi şi spitale pentru a anticipa posibile blocaje", transmite producătorul Novartis. 

Elveția s-a alăturat sancțiunilor occidentale dar nu livrează armament Ucrainei. 

 

×
Subiecte în articol: farma Rusia elvetia