x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Femeie mâncată de un piton, în Indonezia

Femeie mâncată de un piton, în Indonezia

27 Oct 2022   •   06:45
Femeie mâncată de un piton, în Indonezia

O femeie din provincia Jambi din Indonezia a fost ucisă și înghițită întreagă de un piton, potrivit rapoartelor locale citate de BBC.

Jahrah, lucrătoare în vârstă de 50 de ani dintr-o exploatație de cauciuc, se îndrepta spre muncă duminică dimineața. Ea a fost dată dispărută după ce seara nu s-a întors acasă, iar echipe de căutare au fost trimise pe teren. A doua zi, sătenii au găsit un piton cu ceea ce părea a fi „un stomac mare”.

Localnicii au ucis șarpele și au găsit înăuntru cadavrul femeii. „După ce i-au tăiat burta, au descoperit că înăuntru era Jahrah”, a povestit presei locale șeful poliției din Betara Jambi, adăugând că trupul femeii părea să fie în mare parte intact. Șarpele avea o lungime de 5 metri!

Polițistul a spus că soțul victimei găsise duminică seara câteva dintre hainele și uneltele pe care femeia le folosea la plantația de cauciuc, ceea ce l-a determinat să ceară ajutor.

Șerpii mari nu se mai pot mulțumi cu șobolani

Deși astfel de incidente sunt rare chiar și în Indonezia, doi oameni au fost mâncați de pitoni la interval destul de scurt, în 2017 și 2018.

Pitonii își înghit mâncarea întreagă. Fălcile lor sunt conectate prin ligamente foarte flexibile, astfel încât să se poată întinde în jurul prăzii mari.

Un expert a explicat jurnaliștilor BBC că pitonii mănâncă de obicei șobolani și alte animale, „dar odată ce ajung la o anumită dimensiune”, nu se mai deranjează cu prăzi atât de mici, „deoarece caloriile nu merită”.

„În esență, ei pot ajunge la fel de mari pe cât este prada lor”, a spus Mary-Ruth Low, ofițer de conservare și cercetare pentru Rezervațiile de viață sălbatică din Singapore, țară vecină cu Indonezia. Acestea pot include animale mari precum porci sau chiar vaci.

 

×
Subiecte în articol: indonezia Femeie mâncată de un piton