x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Focul mocnit din zona Cernobîl se extinde

Focul mocnit din zona Cernobîl se extinde

18 Apr 2020   •   20:00
Focul mocnit din zona Cernobîl se extinde
Sursa foto: Foto: Antena 3

Focul mocnit din zona Cernobîl se extinde. Presa rusă scrie că ucrainenii nu fac faţă incendiului şi aşteaptă un semn divin.

Din cauza vântului, focul mocnit de vegetaţie din jurul centralei nucleare Cernobîl se extinde spre zone noi, scrie presa rusă.

Incendiul din zona Cernobîl a înecat Kiev-ul într-un fum dens şi toxic. Capitala ucraineană abia o poţi zări din smogul amestecat cu praf. Astfel devenit cel mai poluat oraş, conform monitorizării atmosferice.

Primarul oraşului, Vitaliy Klichko spune că nu există un foc deschis, ci unul mocnit, iar pentru a-l stinge cu totul mai au nevoie de câteva zile.

Pe de altă parte ruşii scriu că autorităţile ucrainene nu fac faţă incendiul şi aşteaptă un semn divin, ploile.

„Nu iarăşi, dar nou. Ploile par să fi ajutat salvatorii ucraineni să stingă incendiile din zona Cernobîl. Dar, ghinion, precipitaţiile s-au oprit, iar vântul s-a intensificat şi flăcările capătă o nouă formă. Ce urmează?”. Având în vedere carantina strictă datorată coronavirusului, situaţia arată ca o apocalipsă completă, scrie Iz.ru.

Vremea uscată şi vântul au contribuit la răspândirea focului. Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă din Ucraina a spus că stăpâneau situaţia, însă incendiile forestiere au acaparat teritorii noi.

În timp ce focul se extinde, autprităţile locale le recomanda oamenilor să închidă geamurile, să folosească purificatoare de aer, să şteargă podelele cu o cârpă umedă şi totodată să consume multă apă.

Unii specialişti spun că au înregistrat în zona un exces de al radiaţiilor de 16,5 ori. Particule de cesiu radioactiv 137 au intrat în atmosfera Kievului împreună cu produse de ardere, scrie Iz.ru. Cu toate acestea, autorităţile au susţinut că conţinutul radionuclidului din aer este nesemnificativ şi nu există o ameninţare pentru sănătate.

Mediafax

×
Subiecte în articol: cernobil